La data de 13 decembrie 2022, în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, a avut loc ceremonia oficială de lansare a subproiectului „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii”.
UPSC este câștigătoarea unui proiect investițional cu o valoare totală de 2 141 500 de euro, finanțat de Banca Mondială, care este lansat și implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova” în perioada 2020-2025.
În deschiderea evenimentului, Alexandra Barbăneagră, dr., conf. univ., rectora universității, a vorbit despre importanța evenimentului și a prezentat detaliat obiectivele, activitățile și rezultatele subproiectului care se înscriu armonios în Planul de dezvoltare strategică a UPSC în perioada 2021-2025. Totodată, a evidențiat impactul de durată pe care îl va avea implementarea subproiectului atât asupra universității, ca instituție de învățământ superior ancorată în viitor, cât și asupra întregului sistem de învățământ și a societății.
Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a menționat faptul, că subproiectele câștigate de universități, care vizează cele patru domenii prioritare – pedagogia, medicina, ingineria, și tehnologiile informaționale, vor contribui la creșterea calității programelor de studii superioare, cât și la modernizarea bazei tehnico-materiale a instituțiilor câștigătoare. De asemenea, procesul amplu de modernizare a învățământului superior inițiat în acest an, inclusiv prin fuzionare, va permite consolidarea capacităților și resurselor umane și financiare ale instituțiilor de învățământ superior.
Prezent la eveniment, Eugeniu Sinchevici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a precizat faptul, că în pofida dificultăților prin care trece statul, educația rămâne o prioritate națională, iar Parlamentul și Guvernul vor investi în formarea profesională a tinerelor generații.
Lucia Sava, dr., conf. univ., manageră de proiect, a vorbit despre provocările de viitor ale domeniului Științe ale educației, despre activitățile, care urmează a fi implementate pe perioada celor doi ani (2022-2024) a subproiectului, despre rezultatele macro și perspectivele de modernizare ale universității și a mulțumit colegilor pentru responsabilitate și implicare în realizarea cu succes a subproiectului.
Opiniile și așteptările cadrelor didactice universitare au fost prezentate de Angela Solcan, dr., conf. univ., decanul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, care a menționat despre importanța modernizării programelor de studii, a spațiilor educaționale, subliniind că, investițiile care urmează a fi făcute în formarea continuă a cadrelor didactice în vederea utilizării tehnologiilor informaționale, diversificării și modernizării metodelor și tehnicilor de predare vor asigura durabilitatea subproiectului și vor contribui la creșterea motivației profesionale a cadrelor didactice.
Vocea studenților a fost prezentată de Vlada Creciun, studentă în anul III, programul de studii Pedagogie în învățământul primar, Facultatea de Științe ale Educației, care a precizat, că așteptările studenților, ca rezultat al implementării subproiectului, vizează: modernizarea spațiilor educaționale, consolidarea dimensiunii practice a procesului de instruire, parteneriate active cu piața muncii și motivarea tinerilor să aleagă cariera pedagogică.
Vera Balan, directoarea Liceului Teoretic „Petre Ștefănucă” din Ialoveni, a evidențiat faptul, că proiectele lansate de Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, vor consolida sistemul educației, iar în calitate de angajator -așteptările acestei categorii de beneficiari țin în mod deosebit de motivarea absolvenților de a alege meseria de pedagog, de a se integra în sistem, de a rămâne în școală și a contribui la modernizarea procesului de predare prin utilizarea cu succes a tehnologiilor, dar și la promovarea imaginii pedagogului în societate.
În final, Alexandra Barbăneagră, rectora UPSC, a mulțumit Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Educației și Cercetării pentru suportul oferit, colegilor și echipelor de implementare pentru dedicație și responsabilitate.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UPSC. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.