CNA a reținut o polițistă. Ea este acuzată că a organizat trecerea ilegală a frontierei pentru un cetățean al Ucrainei

2473567e88b5
Foto:CNA

Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au reținut, în această dimineață, o polițistă din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră într-un dosar de corupere pasivă. Polițista a fost reținută pentru 72 de ore și este cercetată pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei a unui cetățean al Ucrainei.

În același dosar, este cercetată pentru trafic de influență, o cetățeană a Ucrainei care ar fi acționat în complicitate cu polițista, anunță CNA.

Potrivit materialelor cauzei polițista, fiind influențată de cetățeana Ucrainei, ar fi organizat introducerea ilegală a informației privind traversarea punctului de frontieră Ceadîr-Lunga-Maloiaroslaveț. Acest lucru a fost posibil prin aplicarea ștampilei în pașaport și prin includerea în baza de date a IGPF,  fără prezența fizică a persoanei, în schimbul sumei de 200 de dolari și 100 de euro.

Astăzi au fost organizate percheziții la cele două bănuite, iar în urma acestora, polițista a fost plasată în izolator, iar complicea este cercetată în stare de libertate. Dosarele pornite în privința lor au fost conexate într-o procedură comună.

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală, iar documentarea cazului a fost realizată cu suportul operativ al ofițerilor de investigație ai Direcției Regionale Sud din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente