Cinci deputați din opoziție au fost sancționați pentru absențe nemotivate de la ședințele parlamentului. Este vorba despre patru deputați de la partidul „ȘOR” și un deputat de la BCS. Acestora li se va reține o parte din salariu pentru luna noiembrie.
Conform unui comunicat al parlamentului, pentru absența fără motiv întemeiat pe parcursul lunii noiembrie de la ședințele parlamentului și ale comisiilor permanente, au fost sancționați, prin reținerea a 75 % din salariu și din indemnizația lunară neimpozabilă pentru transport, deputații Fracțiunii parlamentare Partidul ȘOR, Reghina Apostolova, Vadim Fotescu, Petru Jardan și Denis Ulanov.
La fel, a fost sancționat și deputatul Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Constantin Starîș, pentru absență fără motiv întemeiat pe parcursul lunii noiembrie de la trei ședințe ale comisiei permanente din care face parte, prin reținerea a 50 % din salariu și din indemnizația lunară neimpozabilă pentru transport.
Amintim că, începând cu 18 septembrie, susținătorii partidului „ȘOR”, în frunte cu liderii acestuia, organizează proteste în centrul Capitalei și cer organizarea alegerilor parlamentare anticipate.