Parlamentul a adoptat codul electoral al Republicii Moldova. Documentul are scopul de a perfecționa procedurile electorale, de a înlătura ambiguitățile și contradicțiile dintre codul electoral și alte legi, precum și de a implementa recomandările formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor.
Proiectul de lege a fost susținut cu votul a 55 de deputați ai PAS.
În situații excepționale, cum ar fi pandemie, stare de urgență, în unele circumscripții electorale, alegerile se vor putea desfășura pe parcursul a două zile (sâmbătă și duminică), prin derogare de la regula generală. Acest lucru urmează să fie stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor.
Totodată, pentru a facilita accesul alegătorilor la procesul electoral, cetățenilor li se va oferi dreptul de a vota atât în baza buletinului sau a buletinului provizoriu de identitate, cât și în baza pașaportului, indiferent de tipul scrutinului.
Documentul mai stabilește principii clare privind reflectarea alegerilor de către mijloacele de informare în masă. Instituțiile mass-media vor avea obligația de a respecta principiile de echitate, echilibru și imparțialitate în contextul mediatizării campaniilor electorale. În caz contrar, acestea riscă să fie sancționate gradual de către Consiliul Audiovizualului.
Codul electoral modificat stabilește că numărul persoanelor incluse în lista de candidați a unui partid politic sau bloc electoral la alegerile parlamentare se extinde de la 101 la 111.
De asemenea, candidații pentru funcția de președinte vor fi obligați să dețină studii superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. Mai mult ca atât, se propune stabilirea unui mecanism de verificare a cunoașterii limbii române, una dintre condițiile stabilite la art. 48 alin. (2) din constituție.
Se modifică modul de numire a membrilor CEC:
# președintele numește un membru;
# guvern – 2;
# CSM – 1;
# Parlament – 4.
Mai mult, sistemul electoral și modalitatea de constituire a circumscripțiilor nu vor putea fi modificate decât cu cel puțin un an înainte de scrutinul național.
Se exclude interdicția în privința concurenților electorali de a folosi în campania electorală de a folosi în materialele și acțiunile sale de agitație electorală, simboluri de stat ale Republicii Moldova, personalități istorice.
Alegeri locale:
# validarea mandatelor aleșilor locali se va face de consiliile electorale de circumscripție și nu de către instanțele judecătorești;
# revizuirea vârstei necesare pentru a candida la funcția de primar: de la 25 la 23 de ani;
# revizuirea condiției privind studiile necesare pentru ocuparea funcției de demnitate publică;
# numărul mandatelor de consilieri se va stabili în baza Registrului de stat al populației și nu în baza datelor statistice.
Referendumul: se reduce numărul de cetățeni pentru inițierea referendumurilor republicane legislative sau consultative. Astfel, în loc de 200 000 cum este în prezent, vor putea iniția referendumuri republicane legislative sau consultative 100 000 de cetățeni ai Republicii Moldova din orice unitate administrativ-teritorială.