În fiecare an, la data de 1 decembrie, se marchează Ziua mondială de combatere a SIDA. În anul curent, acest eveniment se va desfășura cu genericul „Egalizare”. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății face apel către liderii globali, precum și către cetățeni, să recunoască și să abordeze inegalitățile care împiedică progresul de eliminare a SIDA și egalizarea accesului la serviciile esențiale pentru HIV, în special pentru copii și grupurile de risc.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în Republica Moldova, activitățile de informare a populației, de mobilizare a eforturilor tuturor părților responsabile, precum și a comunităților, în răspunsul la infecția cu HIV, se vor desfășura, în perioada 1-21 decembrie, în cadrul campaniei sociale „Just TEST”.
Conform Biroului Național de Statistică (BNS), în 2021, au fost înregistrate 139 de cazuri noi de infectare cu HIV (SIDA), iar 636 de persoane au devenit noi purtători de HIV, dintre care 21 au fost copii. În partea stângă a Nistrului și municipiul Bender nu au fost înregistrate cazuri de infecției.
De asemenea, conform datelor statistice, la data de 1 ianuarie 2022, în republică, cumulativ au fost înregistrate 15 128 de cazuri de infecție cu HIV, dintre care 15 249 PTHIV au fost estimate pentru anul 2022. Potrivit datelor PTH, în perioada ianuarie-octombrie 2022, au fost confirmate 753 de cazuri noi de infecție cu HIV, dintre care 128 în teritoriile de Est. Majoritatea persoanelor depistate cu infecţia HIV sunt persoane tinere de vârstă reproductivă, sexual active, predominând calea de transmitere homosexuală.
În scopul prevenirii transmiterii infecției cu HIV, se implementează activități de prevenire în rândul populațiilor cheie, care geografic acoperă tot teritoriul Republicii Moldova. Grație resurselor considerabile oferite de „Fondul Global de Luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei”, în semestrul I, 2022, au fost acoperite cu servicii de prevenire – 23 658 de persoane din grupurile cu risc sporit de infecție, inclusiv persoane CDI – 14 204 persoane, LS – 5 548 de persoane și BSB – 3 906 de persoane.
Recomandări:
# dacă ai făcut sex neprotejat cu o persoană a cărei statut HIV nu îl cunoști, ar fi bine să te testezi. Ai grijă de sănătatea ta sexuală;
# uneori poți să nu știi că ești HIV pozitiv. Necunoașterea statutului HIV nu te scutește de consecințe;
# ție îți poți spune orice. Nu ține ascuns de tine statutul tău HIV:
# dacă îți cunoști statul HIV, vei putea începe mai repede un tratament care îți poate salva viața. Ai grijă de sănătatea;
# doar dacă îți cunoști statutul HIV, poți fi sigur că te protejezi pe tine și persoana pe care o iubești.