Astăzi, la Chișinău a fost prezent Virginius Sinkevicius, comisarului european pentru mediu, oceane și pescuit. Demnitarul a apreciat aspirațiile europene ale Republica Moldova și acțiunile întreprinse de autorități pentru a sprijini Ucraina. La fel, a vorbit despre necesitatea protecției mediului și semnarea programului LIFE.
Ședința a fost deschisă de președintele parlamentului, Igor Grosu, care a relatat despre politicile întreprinse de Republica Moldova în vederea protecției mediului și proiectele ce urmează a fi implementate în acest sens. Grosu a menționat despre lansarea programului național de împădurire, adoptarea unei serii de legi în concordanță cu normele europene (Legea deșeurilor, Legea emisiilor industriale, Legea aerului) și intensificarea identificării resurselor de energie regenerabilă, în special pe timp de criză.
Deputatul a specificat că „mediul este o responsabilitate comună”, iar schimbările climatice afectează fiecare persoană în parte: „Aerul poluat nu are hotare, creșterea temperaturii nu se oprește la vamă, depindem unul de altul și vom acționa împreună”.
Virginius Sinkevicius a apreciat și a sprijinit parcursul european al Republicii Moldova, mulțumind cetățenii și liderii Republicii Moldova pentru ajutorul oferit cetățenilor ucraineni. Demnitarul a pus accent și pe întreruperea furnizării de energie electrică din cauza atacului din Ucraina, asigurându-ne că Uniunea Europeană va fi alături de țara noastră: „Prietenul la nevoie se cunoaște, iar acel prieten pentru Republica Moldova este Uniunea Europeană”.
Virginius Sinkevicius a relatat și despre semnarea programului LIFE: „Unul dintre motivele vizitei mele este să inaugurez un pas mic dar simbolic către integrarea Moldovei în familia Uniunii Europene – semnarea aderării țării voastre la programul de climă și mediu a UE numit LIFE. Acesta va ajuta Moldova să abordeze problemele climatice și de mediu. Vă vom sprijini astfel să vă pregătiți pentru calitatea de membru al uniunii. LIFE este instrumentul UE pentru acțiune climatică și de mediu, se desfășoară din 1992 și a cofinanțat mai mult de 5 800 de proiecte. Finanțările din cadrul programului însumează 5,4 miliarde de euro. LIFE acoperă biodiversitatea, natura, economia circulară, calitatea vieții, atenuarea schimbării climatice. Este o onoare să salut alăturarea Moldovei la program”.
Autor: Maxim Pistrui