Astăzi este a 256-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 Statele Unite au negat declarația autorităților iraniene conform căreia dronele de atac au fost trimise în Rusia înainte de invazia din 24 februarie. Potrivit reprezentantului special al SUA pentru Iran, Robert Melli, zeci de drone au fost trimise în Rusia în vara anului curent.
Cu o declarație referitoare la acest subiect a venit și Zelenski în această seară pe pagina sa de Facebook, în care a acuzat Iranul că ajută Rusia în acest război: „Absolut toți cei care ajută Rusia să extindă acest război trebuie să răspundă împreună cu ea pentru consecințele războiului”, a declarat Zelenski.
Amintim că ieri, 5 noiembrie, ministrul iranian de externe, Hossein Amir Abdollahian, a declarat că țara sa a furnizat Rusiei drone kamikaze cu câteva luni înainte de începerea războiului împotriva Ucrainei. „În ceea ce privește dronele, este adevărat, noi am oferit Rusiei un număr mic de drone cu câteva luni înainte de războiul din Ucraina. Dacă se va dovedi că Rusia a folosit drone iraniene în războiul din Ucraina, nu vom rămâne indiferenți față de această problemă. Poziția noastră față de războiul din Ucraina este să punem capăt războiului, să readucem părțile la negocieri”, a precizat ministrul iranian de externe, potrivit agenției de știri iraniene IRNA.
🟣 În Ucraina, 20 % dintre zonele naturale protejate și trei milioane de hectare de păduri au fost afectate de la începutul războiului, menționează Fundația Mondială a Naturii, citată de autoritățile ucrainene.
🟣 Pe parcursul zilei de astăzi, armata rusă a lansat șase atacuri pe cale aeriană în Ucraina.
Informația a fost comunicată de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
🟣 Populația din orașul Berâslav este evacuată forțat. Armata rusă motivează această evacuare cu o posibilă distrugere a barajului hidrocentralei Kahovka de către Forțele de Apărare ale Ucrainei. Potrivit informațiilor oferite de autoritățile ucrainene, localnicilor li s-a ordonat să plece până pe 10 noiembrie.
🟣 Armata rusă a distrus 1,5 km de linii electrice de înaltă tensiune din orașul Berâslav, regiunea Herson. În plus, armata rusă a minat fântâni arteziene din oraș. Detaliile au fost oferite de președintele Administrației militare regionale Herson.
🟣 Herson și alte 10 localități ale regiunii au rămas fără apă și electricitate din cauza deteriorării liniilor electrice de înaltă tensiune. Acest lucru a fost anunțat de primul vicepreședinte al Consiliului Regional Herson.
🟣 Pe parcursul nopții trecute, armata rusă a atacat mai multe regiuni din Ucraina. În urma atacurilor, două persoane au fost ucise, iar altele șase sunt rănite. De asemenea, mai multe case și clădiri au fost avariate.
Informația de totalizare a fost prezentată de cabinetul președintelui ucrainean, transmite unian.net.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!