Trecerea de la grădiniță în clasa întâi poate fi o etapă dificilă a integrării copiilor într-o ambianță nouă. Atât copiii, cât și părinții întâmpină diverse probleme. Copilul își schimbă orarul obișnuit al zilei, activitățile și climatul psihologic, astfel, evident, urmează și unele transformări, precum și schimbări în comportamentul acestuia. Echipa #diez a discutat mai mult despre acest fenomen cu Lilia Josu, psihologă în cadrul Centrului Prietenos Tinerilor din municipiul Strășeni.
Specialista ne-a spus că cel mai important aspect la care părinții trebuie să atragă atenție atunci când copilul trece de la grădiniță în clasa întâi este „adaptarea școlară”. Acest fenomen cuprinde termeni precum asimilare și acomodare la condițiile școlare, instruirea școlară, integrarea într-un nou context social și perceperea pozitivă a grupului în care copilul va trebui să interacționeze zi de zi la școală.
Ce înseamnă adaptarea și (ne)adaptarea școlară?
Adaptarea și (ne)adaptarea școlară a copilului este un fenomen care poate apărea în momentul în care acesta trece de la grădiniță în clasa întâi. Aici părinții trebuie să fie conștienți că adaptarea școlară este asociată cu randamentul școlar precum și cu modul prin care micuțul/micuța va face față noilor provocări. În procesul de adaptare școlară a copilului, un element important este procesul de conformare la noi norme de conduită socială, care ar putea stârni, de asemenea, o (ne)adaptare rapidă într-un alt climat psihologic pentru copil.
La grădiniță, tot ce asimilează copilul se face prin intermediul jocului, chiar și relațiile sociale. Deja când pleacă la școală, copilul începe să perceapă o nouă activitate de bază – procesul de învățare –, care vine la pachet cu noi responsabilități și cerințe pe care copilul este nevoit să le deprindă. „De aceea, părinții trebuie să conștientizeze că acest proces de adaptare a copilului în clasa întâi este unul dificil pentru ei, iar experiențele dovedesc faptul că nu orice copil reușește să se adapteze ușor la ele, nu toți copiii pot să treacă rapid și comod prin acest proces, așa cum unii părinții își doresc”, scoate în evidență psihologa.
Din această cauză, chiar și unii copii care prezintă un nivel înalt de dezvoltare a proceselor psihice – așa precum atenția, memoria și gândirea (elemente care ajută la însușirea materiei) – pot suporta greu această provocare.
Psihologa Lilia Josu a menționat că, în procesul de adaptare a copilului în mediul școlar, un factor important este și mediul familiar în care a crescut până atunci. „El învață primele sale deprinderi sociale și de comunicare în familie, de aici pornește totul. Evident că, dacă nu există o armonie în familie, precum și un climat pozitiv al comunicării, observăm cum copilul merge mai departe cu deprinderile și experiențele acumulate în grupurile sociale pe care urmează să le întâlnească.”
Astfel, pentru diferiți copii adaptarea la școală variază de la trei săptămâni până la jumătate de an.
Cum depistăm o trece dificilă printr-o adaptare școlară?
Specialista afirmă că, în primele luni de școală, unii copii pot începe să plângă, să aibă dureri de cap, dureri de burtă, să fie irascibili, să fie capricioși, să fie isterici și să refuze chiar să plece la școală. Acestea ar fi simptomele vizibile ale unui proces mai greu de (ne)adaptare școlară a copilului, pe care părinții pot să le observe. „Aceste reacții sunt firești și părinții trebuie să înțeleagă acest lucru și să îl accepte”, indică Lilia Josu.
Conform dânsei, adaptarea școlară vine cu un set de probleme și dificultăți cu care unii copii se confruntă în acea perioadă, iar rolul profesorului/profesoarei este unul esențial. „Copilașul vine într-un loc total necunoscut, cu oameni noi și evident că acesta începe să se perceapă acum prin ochii învățătorului/învățătoarei, acesta fiind un element la fel de important în procesul de adaptare a copilului.”
De asemenea, copilul în această perioadă trece prin formarea noilor relații, trebuie să facă față provocărilor și calificativelor, așa precum notele.
„Atunci când se întâmplă ca așteptările părinților să nu se realizeze (copilul poate veni repetat cu un calificativ rău), părintele începe să-l critice, să-l pedepsească, își arată nemulțumirea și îi spune despre asta. În acele momente apare neîncrederea în sine și anxietatea la copil. La fel, acest comportament poate avea drept consecință și o nereușită școlară a copilului”, evidențiază psihologa.
„Atitudinea părinților influențează adultul care va deveni copilul în viitor”
Conform specialistei, părinții trebuie să fie prezenți în viața copiilor lor. „Sunt sigură că foarte mulți părinți se implică și își ajută copiii în activitatea lor școlară, dar aceștia trebuie să nu uite și de aspectul emoțional al copilului. Părinții trebuie să fie lângă ei, să-i încurajeze zi de zi, să le menționeze toate reușitele, indiferent cât de mici ar fi ele.” Această atitudine a părinților duce spre sporirea încrederii în sine și formarea unei personalități încrezute.
Încrederea în sine se dezvoltată la copil din copilărie, este vizibilă la adultul deja format, care știe ce vrea de la viață, care știe să spună „nu”, cunoaște cum să-și pune granițele, știe să i-a decizii bune pentru viața sa. „Încrederea în sine la copii se dezvoltă în timp, mulți părinți își doresc copilași încrezuți, dar când îi critică sau îi pedepsesc, uită că autostima copilului este lezată în acele momente. Încrederea în sine se formează picătură cu picătură, de la încurajare, laudă, recompense și suport emoțional oferite copilului, așa precum cuvintele „am încredere în tine”, „ai reușit și vei mai reuși”, „sunt sigură că o să poți”. Toate aceste lucruri trebuie realizate de la o vârstă fragedă”, relevă psihologa.
Sfaturi pentru părinți:
# fiți lângă copil;
# încurajați-l;
# menționații micile reușite;
# recompensați-l și oferiți-i suport emoțional.
Părintele nu trebuie să:
# să-l critice;
# să-l pedepsească;
# să-și arate nemulțumirea într-o formă violentă.
Specialista a îndemnat părinții să nu uite că fiecare copil este special, are talentul său, aptitudinile sale care trebuie dezvoltate și încurajate.
Acest articol a fost realizat cu ajutorul Liliei Josu, psihologă în cadrul Centrului Prietenos Tinerilor din orașul Strășeni.
