Fostul deputat Vladimir Andronachi a fost reținut la un punct de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în Moldova

andronachi
Foto:ZdG

Poliția Republicii Moldova informează că astăzi, 2 noiembrie, pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere a frontierei „Criva- Mamalîga”a fost reținut Vladimir Andronachi.

Având în vedere că în privința sa este aplicată măsura preventivă arestul preventiv, acesta urmează să ajungă în detenție preventivă.

Deoarece în privința sa sunt inițiate mai multe cauze penale, Andronachi urmează a fi deferit justiției, informează ministrul justiției Sergiu Litvinenco.

Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, Andronachi ar fi fost declarată persona non-grata de către autoritățile Ucrainei și a ajuns astfel în Moldova.

„Vladimir Andronachi e considerat un apropiat al lui Plahotniuc, figurând în dosarul Furtul Miliardului și dosarul MetalFeros. […] În acest moment, știm de la autoritățile ucrainene că l-au declarat persoană indezirabilă și l-au expulzat. Încă nu avem detalii despre ce s-a întâmplat în Ucraina, dar știm că este un apropiat al lui Vladimir Plahotniuc care a oparticipat la scheme de corupție sistemică în Republica Moldova”, a declarat ea într-un briefing de presă.

Amintim că, pe 8 iulie curent, fostul deputat PD Vladimir Andronachi a fost anunțat în căutare internațională de Interpol.

Vladimir Andronachi a fost deputat PD și este un apropiat al lui Plahotniuc. În data de 29 aprilie 2022, acesta a primit mandat de arestare în dosarul „Metalferos”. De asemenea, Andronachi este cercetat penal și în dosarul „frauda bancară”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente