ANSA a efectuat controale la unitățile de activitate în domeniul farmaceutic veterinar. Ce au constatat inspectorii

FotoJet
Foto:ansa.gov.md

În perioada 7-11 octombrie, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a efectuat mai multe controale planificate și inopinate (în baza informațiilor operative deținute) la unități cu activități în domeniul farmaceutic veterinar, și anume farmacii veterinare și depozite farmaceutice veterinare.

Urmare a controalelor realizate în unitățile menționate, s-a constatat distribuirea angro și comercializarea cu amănuntul a medicamentelor de uz veterinar neînregistrate în Registrul de stat al medicamentelor de uz veterinar:
# faptul comercializării vaccinurilor prin farmacii veterinare;
# lipsa evidențelor privind circuitul intern al medicamentelor de uz veterinar;
# lipsa evidențelor privind respectarea regimului de temperatură;
# mijloace de măsurare neverificate metrologic;
# lipsa evidențelor de eliberare în bază de prescripție veterinară a medicamentelor de uz veterinar aflate sub restricție de comercializare;
# marcarea neconformă a produselor;
# comercializarea medicamentelor de uz veterinar de către o persoană calificată necorespunzător.

Ca urmare a neconformităților constatate s-au aplicat măsuri de redresare a situației (prescripții) precum și s-a aplicat interdicția de comercializare a medicamentelor de uz veterinar neînregistrate în Registrul de stat:  
# fabricate de Interchemie (distribuitor Nicoleta Lux): Alyseril, Intracox, Intertrim, Penstrep 400, Macrolan, Biogenta, Limoxin 200 LA, Doxy 500, Coli 4800, Introvit inj, Vitol 140;
# fabricate de Invesa (distribuitor Nicoleta Lux): Espacox, Tromexin, Penbex, Triponil, Butasal, Intertrim
# fabricate de SRL Farmavet: Amprovit, Tilovetoprim, Vitaseptol, Cocciprim, Eritromicină 10 %, Celeprim C, Eritromicin 20 %, Sulfametoprim;

Pe faptul comercializării medicamentelor de uz veterinar neînregistrate în Registrul de stat, au fost aplicate amenzi contravenționale (art. 196 (11) din Codul Contravențional al Republicii Moldova), în sumă de cca 102 000 lei.

În toate cazurile s-a prescris interzicerea comercializării medicamentelor de uz veterinar neînregistrate, identificate de Agenție și retragerea acestora de pe piață.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii de animale, medicii veterinari și farmaciile veterinare să se abțină de la achiziționarea medicamentelor de uz veterinar neînregistrate menționate, iar în caz de deținere a acestora, să le returneze de urgență către distribuitor.

Inspectorii ANSA vor continua controalele în scopul protejării sănătății umane și animale. Acțiunea descrisă este în desfășurare.

Informații suplimentare la:
# Linia Verde: 0 800 800 33;
# Viber: 067675544;
# e-mail: [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente