Astăzi este a 236-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 Un avion militar rusesc, de model Su-34, s-a prăbușit lângă o clădire de apartamente de nouă etaje din orașul Eisk, regiunea Krasnodar (Rusia). După prăbușire, muniția avionului a explodat, iar focul s-a extins spre blocul în care locuiau aproximativ 600 de persoane. Patru persoane au decedat și 25 au fost rănite în urma prăbușirii avionului. Printre victime se numără trei copii cu vârste cuprinse între opt și 10 ani.
Mai multe detalii citiți aici.
🟣 Trei persoane au murit într-un bloc de locuit din Kiev care a fost avariat în urma unui atac cu drone kamikaze.
🟣 Autoritățile de la Kiev au anunțat eliberarea a 108 femei în cadrul unui nou schimb de prizonieri cu Rusia. Despre aceasta a anunțat Andri Ermak, șeful biroului prezidențial al Ucrainei.
🟣 UE a creat o misiune de instruire militară pentru Ucraina. În cadrul acestei misiuni, 15 000 de soldați ucraineni vor primi pregătire militară în țările Uniunii Europene.
🟣 Primarul Moscovei a anunțat despre încetarea mobilizării cetățenilor care locuiesc în capitala Rusiei pentru a participa la războiul împotriva Ucrainei.
🟣 În mai multe regiuni din vestul Ucrainei au avut loc întreruperi de energie electrică din cauza bombardamentelor.
🟣 Ucraina acuză Rusia că încearcă să ia exponatele de muzeu din teritoriile ocupate. Despre aceasta a anunțat ministrul ucrainean al culturii.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!