În ultimele două săptămâni, peste 70 de persoane au fost ucise în urma atacurilor din Zaporijjea. Cele mai importante evenimente din a 231-a zi de război

război
Foto:General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Astăzi este a 231-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

 🟣 Noaptea trecută, armata rusă a lansat aproximativ șapte rachete de tip S-300 spre Zaporijjea. Una dintre rachete a distrus parțial mai multe clădiri, printre care una locativă. În consecință, trei persoane (o femeie, un bărbat și un copil) au fost scoase de sub dărâmături. Nu au fost înregistrate victime.

Potrivit președintelui Administrației Militare Regionale, Oleksandr Staruh, în ultimele două săptămâni, peste 70 de persoane au fost ucise în urma atacurilor din Zaporijjea. A fost distrusă și infrastructura orașului, fiind avariate diverse clădiri, blocuri și case de locuit.

 🟣 În regiunea Herson au fost eliberate încă cinci localități care se aflau sub ocupația rusă. Este vorba despre Novovasâlivka, Novohrâhorivka, Trâfonivka, Krasne și Nova Kameanka. Despre acest lucru a anunțat președintele Administrației Militare Regionale Herson, Iaroslav Ianușevâci.

 🟣 Regatul Țărilor de Jos îi va oferi Ucrainei rachete antiaeriene în valoare de 15 milioane de euro. Anunțul a fost făcut de către ministrul apărării al Regatului Țărilor de Jos, astăzi, 12 octombrie, în cadrul unei ședințe NATO de la Bruxelles, notează De Telegraf. Încă nu se știe care va fi numărul rachetelor antiaeriene care vor fi transmise.

Tot în cadrul ședinței NATO, ministrul apărării al Canadei a anunțat că țara sa îi va oferi Ucrainei un ajutor militar în valoare de 47 de milioane de dolari canadieni. Despre acest lucru a anunțat radiodifuzorul canadian CBC.

 🟣 Noaptea trecută, armata rusă a lansat peste 100 de obuze spre Nikopol. Au fost distruse peste 30 de blocuri și case de locuit, două grădinițe, o școală, două întreprinderi, trei magazine, o cafenea, biroul unui fond de caritate, conductele de gaz și rețeaua de electricitate.

În urma atacurilor, trei persoane au fost grav rănite. Este vorba despre o fetiță în vârstă de șase ani, despre mama ei de 33 de ani și despre o femeie în vârstă de 42 de ani, care a fost scoasă de sub dărmături. Acest lucru a fost anunțat de către Departamentul principal al Serviciului de Stat de Urgență din regiunea Dnipropetrovsk.

 🟣 Potrivit autorităților din Ucraina, de la începutul războiului, armata rusă ar fi pierdut 63 380 de soldați.

 🟣 În această dimineață, armata rusă a bombardat o piață din orașul Avdiivka, regiunea Donețk. Potrivit șefului adjunct al Biroului Președintelui Ucrainei, Kârâlo Tâmoșenko, în urma atacului, șapte persoane au fost ucise și altele opt au fost rănite.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente