Peste 654 000 de moldoveni vor primi suport financiar unic de 1 500 de lei. Acesta va fi disponibil din 1 octombrie

Bani
Foto:diez.md

Începând cu 1 octombrie curent, peste 581 000 de beneficiari de pensii și 73 000 beneficiari de alocații sociale de stat, stabilite până la 1 octombrie 2022, al căror cuantum lunar nu depăşeşte 5 000 de lei, vor primi suport financiar unic în mărime de 1 500 de lei.

Așadar, beneficiarii de pensii pentru limită de vârstă, speciale, anticipate pentru carieră lungă, de dizabilitate, de urmaș, pentru vechime în muncă, pensiile unor categorii de angajați din aviația civilă, funcționari publici, pensiile unor categorii de angajați din domeniul culturii, militarilor în termen și membrilor lor de familie, pensiile participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E Cernobâl, precum și a beneficiarilor din rândurile structurilor de forță, și a beneficiarilor de alocații sociale de stat, stabilite până la 1 octombrie 2022, al căror cuantum lunar nu depăşeşte 5 000 de lei vor beneficia de suportul unic respectiv.

Suportul financiar unic va fi acordat începând cu 1 octombrie curent, iar achitarea se va efectua prin modalitatea de plată selectată de beneficiar şi disponibilă în cadrul serviciului guvernamental de plăti electronice (MPay).

Amintim că pe 8 septembrie curent Parlamentul Republicii Moldova a votat o lege care prevede ca mai multe categorii de populație vor beneficia de diferite ajutoare sociale. Lista acestor ajutoare o puteți consulta în acest articol.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente