(foto) Portrete, peisaje, nuduri și arhitectură. Au fost alese cele mai bune fotografii în alb-negru ale anului 2022

FotoJet (3)
Foto:Foto: Michael Duckworth, “Ramble and roam”; Saurabh Sirohiya, “Patterns of Eid”; colaj #diez

Fotografiile monocrome au reușit dintotdeauna să transmită un sentiment aparte. Chiar dacă și-au început existența fiind unica opțiune de fotografie disponibilă, iată că, chiar dacă domeniul fotografiei a prosperat și este capabil să transmită toate culorile în cel mai vibrant mod, fotografiile în alb-negru nu și-au pierdut din frumusețe și nici din popularitate.

Așadar, în prezent, dacă vrei să faci fotografiile să pară cinematice, de atmosferă, le pui un filtru în alb-negru. Dacă ți se pare un cadru că-i plin de emoție, îți trezește sentimente sau e acel cadru „de pus în albumul cu fotografii”, îl treci printr-un filtru alb-negru pentru a-i accentua această latură.

Iată că, datorită dragostei din partea publicului față de această patricularitate a fotografiei, s-a creat un concurs, pentru ca toți cei pasionați de aceasta să își poate etala creațiile.

Astfel, anul acesta a avut loc prima ediție a Premiilor Foto alb-negru, un concurs care celebrează măiestria fotografiei monocrome. Participanții și-au prezentat lucrările la câteva categorii: peisaj, portret și arhitectură, iar câștigătorii au reușit să impresioneze juriul cu creațiile lor, prin intermediul căror au fost capabili să transmită mesaje, emoții și să-și releve abilitățile dispunând de o gamă limitate de culori.

Așadar, iată fotografiile care au fost desemnate drept cele mai bune din anul 2022.

Absolute Winner – Johan Willems, “Cheetah with cubs”
Special Prize for Creativity – Dusty Cooper, “Levitate”
Category Winner Architecture – Hector Ballester Ballester, “A light at the end of the tunnel”
Category Winner Street – Saurabh Sirohiya, “Patterns of Eid”
Category Winner Portrait – Kazutoshi Kawakami, “Pattern”
Category Winner Fauna and Flora – Enric Adrian Gener, “Mobulas in the Mediterranean”
Category Winner Landscape – Vasilis Livanos, “Sea of Sand”
Winner Haida Special Award – George Digalakis, “Echoing Spaces”
Golden Mention Architecture – Antonio Figueras Barranco, “Waves”
Silver Mention Architecture – Juan Jesús González Romero, “La cúpula”
Bronze Mention Architecture – Lars Oliver Michaelis, “Stairways from heaven”
Bronze Mention Architecture – Zhenwei Wang, “The Last Emperor”
Golden Mention Street – Jason Au, “Obsession”
Silver Mention Street – Walter Sinigoi, “Untitled”
Silver Mention Street – Michael Duckworth, “Ramble and roam”
Bronze Mention Street – Hervé Boutrouille, “The artist and his fans What better fans than smartphones?”
Golden Mention Portrait – Corine Bakker, “Ode”
Silver Mention Portrait – Andres Montoya Arango, “Una lucha infinita por aceptarse y ser aceptado”
Silver Mention Portrait – Karen Gajate Schoormans, “Entre luces y sombras retornan sus sueños”
Bronze Mention Portrait – Antonio Damián Gallego, “Estudiante de Bobo-Dioulasso”
Golden Mention Fauna and Flora – Ricardo Tormo Massignani, “Posado de girafas”
Silver Mention Fauna and Flora – Pavlos Evangelidis, “Fan Club”
Silver Mention Fauna and Flora – Alessandro Accordini, “Backlight horse”
Bronze Mention Fauna and Flora – Enric Adrian Gener, “Bottlenose Dolphins surface reflections”
Golden Mention Landscape – Ales Krivec, “The Dolomites Seiser Alm”
Silver Mention Landscape – Juan Lopez Ruiz, “The land of water”
Bronze Mention Landscape – Xu Dong, “Country Road Take Me Home”
Bronze Mention Landscape – Andy Gray, “The famous Great Ridge walkway in the Peak District England”
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente