După exact două luni de lucrări, tronsonul de cale ferată Basarabeasca (Republica Moldova)-Berezina (Ucraina) e funcțional, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Tronsonul va fi pus în circulație din septembrie, inițial, pentru transportul de marfă.
În iunie 2022 Andrei Spînu a semnat cu omologul său ucrainean, Oleksandr Kubrakov, memorandumul de înțelegere pentru dezvoltarea tronsonului de cale ferată Basarabeasca-Berezina.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, relansarea circulației pe tronsonul de cale ferată Berezina-Basarabeasca va transforma or. Basarabeasca într-un hub logistic internațional, prin intermediul căruia va fi asigurată conexiunea porturilor din Iujne, Odesa, Ciornomorsk, Cetatea Albă, Ismail, Reni, Giurgiulești, Galați, Brăila și Constanța.
Tronsonul de cale ferată Berezina-Basarabeasca, pe teritoriul Ucrainei, a fost desfăcut în anul 1997. Construcția tronsonului este efectuată pe o distanță de aproximativ 23 de kilometri. Din aceștia, 1,2 km de cale ferată sunt construiți pe teritoriul Republicii Moldova.