Pe parcursul nopții, orașul Nicolaev a fost supus unui bombardament puternic. Cele mai importante evenimente din a 158-a zi de război

Ucraina
Foto:Facebook/Vadim Ghirda

Astăzi este a 158-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Peparcursul nopții, orașul Nicolaev a fost supus unuia dintre cele mai puternice bombardamente de la începutul atacului Rusiei în Ucraina, a spus primarul Oleksandr Senkevâci.

🟣 Șeful Administraţiei militare regionale din Dnipropetrovsk, Valentân Reznicenko, a scris într-o postare pe canalul de Telegram că până la 50 de rachete au fost trase asupra zonelor rezidenţiale din Nikopol.

🟣 Preşedintele ucrainean Volodâmâr Zelenski a estimat că, în urma invaziei ruse, anul acesta recolta de cereale ar putea fi în Ucraina la jumătate din cantitatea obişnuită.

🟣 Moscova a invitat experții din partea Crucii Roșii și ONU să investigheze atacurile asupra penitenciarului din Olenivka.

La rândul său, Crucea Roșie susține că nu a primit nicio invitație oficială din partea Rusiei să efectueze o investigație în Olenivka.

🟣 Italia a transmis un nou ajutor militar Ucrainei. Ministerul Apărării din Ucraina a mulțumit colegului său și întregii Italii pentru suportul oferit.

🟣 Cântărețul Sting și-a manifestat susținerea pentru Ucraina în cadrul unui concert susținut la Varșovia. „Războiul din Ucraina este o absurditate construită pe minciuni. Dacă înghițim aceste minciuni, ne vor mânca. Dar minciunile se tem îngrozitor de adevăr. Adevărul trebuie auzit. Nu putem pierde această bătălie.”


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente