Hai la teatru! Află ce spectacole a pregătit Teatrul Geneza Art pentru luna august

nunta in cer
Foto: Geneza Art

Dacă ești pasionat(ă) de arta teatrală și cauți un repertoriu autentic și non-conformist, Teatrul Geneza Art te invită să ai parte de cea mai frumoasă experiență culturală în ultima lună a verii. Alege una dintre piesele menționate și savurează-i povestea redată pe scenă.

# 2 august, ora 19.00: TOC

Spectacol aduce la viață șase personaje cu tulburări obsesiv-compulsive, ce s-au adunat la un psihoterapeut pentru a discuta cu el despre problema cu care se confruntă. Odată cu întârzierea acestuia, cei șase pacienți, în urma unei ședințe ad-hoc, vor ajunge la cele mai trăsnite, dar plauzibile concluzii. Piesa îmbină psihologia cu umorul de bună calitate, fiind perfectă pentru amatorii de comedie.

# 7 august, ora 19.00: Invitația la Vals

Romanul de dragoste, pe care se bazează piesa, este considerat un fenomen aparte în literatura română. Acesta relatează drama unui cuplu care ajunge să piardă totul din cauza mândriei și fricii de a iubi prea mult. Spectacolul reprezintă o armonie frumoasă dintre mister, pasiune, vals, mărturisire, cu o avalanșă de trăiri, ce va pătrunde în conștiință și va atinge struna emoționalului. Piesa este realizată în două acte și afișează iubire acută, disperată și spectaculoasă a protagoniștilor.

# 14 august, ora 19.00: Jurnalul Pacientei

3 ore și 35 de minute pline de suspans, o intrigă complicată și provocatoare, care pune în vizor istoria despre crimă și pedeapsă pe motiv de iubire și traume emoționale. Spectacolul „Jurnalul Pacientei”, inspirat din romanul „Pacienta tăcută” de Alex Michaelides, îți oferă libertatea de a decide și de a contempla care este mesajul acestuia în contextul realității, cu toată complexitatea ei oglindită de personaj.

# 23 august, ora 19.00: Cutia Neagră

Comedia relevă realitatea secolului în care trăim: dependența și obsesia față de telefoane, dar și influența gadgeturilor asupra vieților noastre în era digitală. Situațiile spontane, expuse pe scenă, provoacă discuții controversate și demaschează spațiul electronic în care fiecare și-a creat universul său, într-o realitate care, deși creează un confort psihic, reprezintă un joc periculos.

# 28 august, ora 19.00: Nuntă în cer

„O confesiune tulburătoare despre iubirea perfectă, iubirea predestinată.” Romanul interbelic „Nuntă în cer”, de Mircea Eliade, prezintă istoria a doi bărbați și confesiunea lor despre experiența de viață, cunoscând dragostea absolută dintre bărbat și femeie ca ființă unică. Piesa abordează tema cuplului cu multiplele sale căutări și neliniști, într-o unitate primordială a spiritului uman.

Pentru și mai multe spectacole, descoperă întreg repertoriul acestei veri pe genezaart.md.

Autoare: Albu Dumitrița

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente