Recomandări de lectură. Ce cărți să citești în vacanță, în concediu sau pe litoralul mării

recomandari carti
Foto:diez.md

Fie că sunteți în vacanță, în concediu sau pe malul mării, vara e momentul minunat pentru a vă relaxa prin lectură. Pentru a vă face alegerile mai ușoare, echipa #diez a decis să vă ajute săptămânal cu o porție proaspătă de recomandări de lectură.

Se zice că organul care necesită mereu să fie antrenat este creierul, iar cea mai bună metodă pentru a-l antrena sunt cărțile. Fie că lecturezi pentru a asimila informație pentru lecții sau serviciu, fie că o faci din plăcere, lectura va rămâne mereu o activitate preferată de mulți oameni. Așadar, să pornim cu discutarea primelor noastre recomandări.

#1. „Săruturi și croissants” de Anne-Sophie Jouhanneau

Nu în zadar se zice că Paris este orașul iubirii, anume acest oraș este locul unde și-au găsit iubirea protagoniștii romanului nostru, doi adolescenți – Mia și Louis.

Acest roman se învârte în jurul unor momente plăcute, picturi, muzee și mult balet, căci anume baletul este pricina pentru care Mia a ajuns la Paris, unde l-a întâlnit pe tânărul francez Louis. Totodată, lecturând acest roman, veți învăța cum să lipiți întru realizarea visurilor așa precum Mia se lupta să devină balerină având rivali puternici.

Povestea relației dintre cei doi e frumoasă și imprevizibilă, pe alocuri chiar neclară, dar cert este că iubirea lor este una sinceră și necondiționată, cu o evoluție frumos de urmărit în pofida greutăților ce apar între ei. Așadar, dacă doriți să citiți despre simbioza unui vis greu de atins și despre păstrarea unei relații de iubire adevărată, lectură plăcută!

Sursă foto: lumeauneiscriitoare.ro

#2. „Vulpea argintie” de Antonina Sârbu

Antonina Sârbu este o scriitoare basarabeană care a reușit să transpună în rânduri multe evenimente dureroase de până în și după 1940. Romanul e o confesiune ce îmbină frumos ficțiunea și umbra trecutului prin personajul principal – Sonia. Romanul e structurat în trei capitole, fiecare capitol redându-ne sentimente aparte.

Primul capitol se rotește în jurul familiei, este prezentată mama și fiul protagonistei, fiind enunțate multe amintiri din copilăria autoarei, perioada de până la 1940. Al doilea capitol anunță o adevărată nenorocire, o apocalipsă ce corespunde evenimentelor anului 1940, însă care se finalizează cu prezentarea unui singur vis, Sonia își dorea un spațiu liniștit, calm. Spre finalul romanului, apare o nouă conotație, anume cea a exilărilor, a deportărilor, evenimentele ce ar corespunde acelui „după 1940”. Firul narativ ne-o scoate în cale și pe Stela, cea care va iubi același bărbat iubit și de Sonia. Romanul te va face să reflectezi, căci este mai mult decât o simplă confesiune, este o adevărată comoară de sentimente precum bucuria, drama, golul interior și sacrificiul care ne îndeamnă să răscolim prin mințile noastre.

Sursă foto: suntmama.com

#3. „Ultimul tren spre Istanbul” de Ayşe Kulin

Continuăm cu romanele care par să îmbine drama, iubirea și umbra istoriei. Note sublime de tristețe acompaniază tot parcursul cărților, căci firul narativ e construit în baza întâmplărilor din cele două războaie mondiale. Protagonista romanului este Selva, fiica unui conducător otoman, o tânără ruptă din realitățile noastre, căci ea a plecat în alt oraș, la Paris, alături de iubitul ei pentru a începe o nouă viață. Noua viață, din păcate, devine tristă, căci asupra Parisului se abătuse nazismul, iar soțul protagonistei era evreu, însă în viața lor fericirea oricum și-a făcut loc.

Totodată, pe tot parcursul operei, tânăra este comparată cu sora, sunt două povești diferite. Ca să nu divulg prea multe, voi spune doar că sora protagonistei este mai nefericită, dar mai iubită de părinți, căci părinții nu au susținut plecarea Selvei, cu atât mai mult căsătoria ei cu soțul evreu. Toate aceste povești se întâmplă pe fundalul războiului ce izbucnise și al cărui teren era Franța. Vor reuși oare să ia „ultimul tren spre Istanbul”?

Sursă foto: delicateseliterare.ro

#4. „Urme pe prag” de Alexei Marinat

În viața fiecărui om este o persoană care pare că îl lasă singur pe prag, acesta ar fi mesajul operei. Este un roman de o încărcătură emoțională majoră, ce scoate în evidență povestea unui cuplu – Serghei și Sanda –, iar mai exact despărțirea lor. Cum să trăiești după despărțirea de iubirea întregii tale vieți? Pe tot parcursul romanului, protagoniștii noștri încearcă să-și răspundă la această întrebare, însă eșuează. Deși separați, cei doi se caută constant pe parcursul multor ani pe fundalul unor evenimente dramatice. Astfel, titlul romanului parcă ar sugera „urmele” de pe sufletele celor doi.

Fiind un scriitor român din Republica Moldova, tabloul romanului este completat cu descrieri vaste și abundente ale satelor moldovenești, ale Chișinăului de atunci și ale poporului nostru.

Sursă foto: portiadelectura.blogspot.com

#5. „Cădere liberă” de Jessica Barry

Cu siguranță fiecare dintre noi s-a temut la un moment dat că avionul în care se află sau cu care urmează să călătorească s-ar putea prăbuși. Treziți din acest coșmar, cu toții ne-am dori să rămânem în viață, dar cum ar fi viața noastră ca singurii supraviețuitori în acel colț de lume? Păi iată acesta este gândul în jurul căruia gravitează întâmplările din acest roman. Protagonista cărții este Alisson, logodnicul căreia este un pilot de avion privat. În momentul tragicului accident, logodnicul, în postura de pilot, a murit, supraviețuind miraculos doar Alisson, dar singură într-o sălbăticie trădătoare a munților. Lecturând romanul, ne vom convinge de puterea relației mama-fiică, căci mama protagonistei a refuzat să creadă în moartei fiicei sale. Astfel, cele două încep un drum lung pentru a se putea reîntâlni din nou și scot în evidență dragostea necondiționată dintre o mamă și o fiică.

Romanul e condimentat cu un moment special, Alisson știa un secret „periculos” al oamenilor puternici, ceea ce îi punea viața în pericol. Suficientă intrigă?

Sursă foto: delicateseliterare.ro

Înarmați-vă cu un pahar cu apă pentru a face față caniculei și lectură plăcută!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente