Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2021, în Republica Moldova s-a înregistrat o scădere a duratei medii de viață. Așadar, aceasta a constituit 69,1 ani, în descreștere cu 0,7 ani în comparație cu anul 2020 și cu 11,3 ani mai puțin față de nivelul mediu al speranței de viață la naștere în cele 27 de țări ale UE în anul 2020 (80,4 ani).
Speranța de viaţă la naştere pe sexe în anul 2021 a constituit 65,2 ani pentru bărbați și 73,1 ani pentru femei.
Rata deceselor
# În anul 2021, durata medie a vieții la bărbați s-a micșorat comparativ cu anul precedent cu 0,7 ani, iar la femei – cu 0,8 ani.
# Scăderea indicatorului în 2021 se datorează în mare parte creșterii semnificative a ratei mortalității generale atât la bărbați, cât și la femei, precum și ratei mortalității infantile.
# Comparativ cu anul 2020, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de decese – cu 4 721 de cazuri (sau cu 11,6 %) mai mult. Unul dintre motivele creșterii mortalității a fost pandemia de COVID-19. Conform informației furnizate de Ministerul Sănătății, în 2021, din această cauză au decedat 6 755 de persoane, dintre care 3 139 de bărbați și 3 616 femei.
# Rata mortalității în 2021 a constituit 17,4 decedați la 1 000 de locuitori, inclusiv la bărbaţi – 17,1 ‰, la femei – 14,0 ‰.
# Rata mortalității infantile a înregistrat o ușoară descreștere față de anul 2020, de la 8,7 copii decedați înainte de a ajunge la vârsta de un an la 1 000 de născuți-vii în anul 2020, până la 8,5 decese la 1 000 de născuți-vii în 2021.
# În anul 2021, rata mortalității infantile la băieţi a fost în descreștere cu 0,1‰, iar la fete – până la 0,4‰ comparativ cu anul 2020 (Figura 1).
Speranța de viață la naștere pe sexe și disparitatea de gen
Există o disparitate de gen majoră în ceea ce privește speranţa de viaţă la naştere, femeile trăind, în medie, cu opt ani mai mult decât bărbații (73,1 ani și 65,2 ani respectiv) (Figura 2). Această diferență este explicată în mare parte de stilul de viață, mai sănătos în cazul femeilor, și de ocupațiile diferite ale celor două sexe.
# În anul de referință, diferența în ani între speranța de viață a femeilor și a bărbaților s-a diminuat comparativ cu anul precedent cu 0,1 ani.
Speranța de viață pe sexe și grupe de vârstă
Se menţine disparitatea între ratele mortalităţii generale pe grupe de vârstă pentru bărbați și femei, urmare a căreia durata medie a vieții populației feminine este mai mare în toate grupele de vârstă decât durata medie a vieții populației masculine la aceleași vârste.
# Cea mai accentuată disparitate de gen în speranţa de viaţă la naşterese se înregistrează pentru nou-născuți (vârsta de zero ani) și până la grupele în intervalul de vârstă de cinci-24 de ani (7,8 ani și, respectiv, 7,6 ani).
# Diferențe nesemnificative au fost constatate pentru bărbații și femeile din grupele de vârsta în intervalul de 75 de ani și peste (1,4 ani și mai puțin) (Figura 3).
Datele din articol au fost selectate și extrase din breviarul statistic elaborat de Biroul Național de Statistică. Informațiile sunt prezentate fără datele întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și din municipiul Tighina.
* ‰ – promilă: a mia parte dintr-o cantitate dată, proporție în raport cu o mie.