Putin amenință cu arma nucleară. Ce a spus liderul de la Kremlin

Presidents of Russia and Iran meet in Moscow
Foto:Pavel Bednyakov/TASS

Președintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va recurge la folosirea armelor nucleare doar „dacă este necesar” pentru a-și apăra suveranitatea, scrie Digi24.

„Nu suntem o amenințare, dar toți trebuie să știe ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre”, a afirmat Vladimir Putin la Forumul economic de la Sankt Petersburg, potrivit EFE, preluată de AGERPRES.

El a catalogat drept „iresponsabile” declaraţiile unor oficiali occidentali, conform cărora Rusia ameninţă omenirea cu armele sale nucleare.

„Am auzit acest tip de retorică. Noi să rămânem tăcuți? Răspundem aşa cum trebuie. Dar imediat ce răspundem ei se prevalează de asta şi spun: «Rusia este o ameninţare»”, a remarcat preşedintele rus.

Cât despre o posibilă confruntare militară directă a Rusiei cu Occidentul ca urmare a războiului pornit de Moscova în Ucraina, Putin a răspuns că ţările occidentale au declarat de fapt în trecut „război pe scară extinsă” unor ţări precum Irak, Libia, Afganistan sau Iugoslavia.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente