Teza reprezintă o finalitate logică a studiilor de doi ani de masterat la Universitatea Corvinus de la Budapesta, Facultatea de Comunicare și Științe Media. Primul gând despre teză l-am avut cu un an înainte de depunere, fiindcă încă din februarie am fost anunțați că „vânătoarea” coordonatorilor buni a început. Totodată, timp de un an, am rămas doar cu „un gând”, iar scrierea propriu-zisă a început în martie, când am aflat că termenul-limită de depunere e 2 mai, nu mijlocul lui iunie, cum credeam. Așa s-a dat start stresului din cauza procrastinării, a insomniilor și a unui nor imens de frici, care m-a transformat pentru mai mult de două luni într-un ghem de nervi. În același timp, am avut o relație atât frumoasă cu lucrarea mea, care a crescut ca pe drojdii bine îngrijite, încât nu pot să o păstrez doar pentru mine.
Podcast, educație pentru sănătatea sexuală și reproductivă, teză și frici
Este crucial să îți placă și să fii pasionat de subiectului tezei, de altfel, cercetarea se transformă în calvar. Prin urmare, deși urma să scriu lucrarea într-o societate conservativă, în care există foarte multe tabuuri, nici pentru un moment nu m-am putut gândi la altceva decât la cercetarea impactului educativ al podcasturilor, cu precădere la educația sexuală și reproductivă, cu accent pe studiul de caz al Republicii Moldova.
Bine, din 2020 sunt autoarea primului podcast de educație sexuală și reproductivă din țară (vedeți aici: sexplicatii.md). Prin urmare, experiența interviurilor, a discuțiilor și a cercetărilor efectuate la nivel jurnalistic au avut un rol important în decizia unei analize academice a aceleiași probleme.
Titlul final al tezei sună așa: „Podcasturile drept sursă alternativă sau complementară de educație. Studiul de caz al primului podcast de sănătate sexuală și reproductivă din Moldova”. Întrebarea la care mi-am propus să răspund în cadrul lucrării este: „În ce măsură este necesară exprimarea educației pentru sănătatea reproductivă și sexuală prin podcasturi specializate?”. De asemenea, am elaborat trei ipoteze care urmau să mă ajute să structurez mai bine lucrarea:
# Ipoteza 1. Podcasturile sunt o formă independentă de media, care s-a dezvoltat odată cu nevoia publicului de a avea acces la materiale orale explicative, realizate de experți din diverse domenii, dar și de necesitatea libertății de exprimare a creatorilor de conținut;
# Ipoteza 2. Podcasturile pot deveni o sursă educațională alternativă sau complementară de informare pentru studiile școlare/universitare;
# Ipoteza 3. Podcasturile pot acoperi lacunele de informare create de lipsa de deschidere a educației formale în domenii de interes public, de exemplu, educație pentru sănătatea sexuală și reproductivă.
Despre datele pur tehnice aș putea spune că lucrarea trebuia să conțină minimum 80 000 de caractere fără spații și maximum 130 000 de caractere. De asemenea, lucrarea trebuie să fie scrisă într-o engleză academică, prin urmare, greșelile gramaticale și utilizarea unor cuvinte sau îmbinări de cuvinte nepotrivite se taxează cu minus de puncte din nota finală. Aveam emoții, nu că acum nu aș fi avut; așteptarea unui rezultat e chinuitoare. Mă temeam că nu voi reuși să ajung la limita de caractere minime, într-un final am ajuns să reduc din numărul de caractere, fiindcă depășeam limita maximă. Mă temeam că nu voi putea transmite clar ideile, gândind în română e dificil să te adaptezi la un stil academic de scriere într-o altă limbă. Mă temeam că nu voi reuși să finalizez lucrarea la timp și că va trebui să fac o extensiune a semestrului. Într-un final, teza era gata cu mai bine de două săptămâni înainte de termenul-limită de depunere. La capitolul de frici aș mai putea enumera etc., etc., etc. Aveam un milion de frici care probabil erau autogestionate de spiritul meu perfecționist și de presiunea pe care, cred eu, o resimt destul de mulți studenți și studente care au decis să învețe peste hotarele țării (presiunea de a nu dezamăgi familia, prietenii și prietenele care te susțin).
Satisfacția supremă – când găsești cum să descarci (i)legal vreo carte pe care ai pus ochiul
În Ungaria, tezele, de obicei, au o structură clasică: introducerea, partea teoretică, partea practică, concluzia (discuția). Eu am ales să cercetez, în capitolul practic, fenomenul podcasting-ului, de la prima atestare a acestora (în anul 2004, noțiunea de podcast a văzut lumina rețelelor sociale). Prin urmare, m-am axat pe primele dezbateri ale oamenilor de știință care se împart în două tabere: cei care cred că acest gen de media a evoluat din radio și cei care afirmă că podcasting-ul (grație unei serii de particularități distincte) este un tip de media absolut inovativ. Pe lângă zecile de articole ale experților (expertelor) din SUA, Marea Britanie, Spania etc., m-am bucurat mult să identific inclusiv lucrările cercetătorilor locali (cercetătoarelor locale). Senzația de a găsi o sursă în limba maternă are un farmec aparte.
Și da, procesul de cercetare e superb, nu știu dacă ați încercat vreodată, dar e pur și simplu mi-nu-nat, în special când găsești surse interesante, opinii diverse sau, satisfacția supremă, când găsești cum să descarci (i)legal vreo carte pe care ai pus ochiul. Eu nu sunt fana scrierilor academice, mă depășesc limitele și rigorile în care trebuie să mă încadrez, cred că ar trebui să fim liberi în exprimare, dar procesul de cercetare pentru teză e hipnotizant și acum nu hiperbolizez. Inițial, când mi-am făcut lista de lecturi, erau vreo 10-15, după care, pe parcurs, citind, adunam referințe, materiale, am ajuns la o listă de aproape 100 de surse și nu mă puteam opri. Eram atât de flămândă să lecturez cercetări, opinii, analize, să văd perspectivele acelorași autori peste ani de zile sau a academicienilor din diferite colțuri ale lumii și să suprapun toată această informație pe backgroundul meu. Cineva spunea că din moment ce cunoaștem mai multe, realizăm că nu știm de fapt nimic. Nu e prima dată când m-am convins de asta, dar revizuirea lucrărilor de specialitate m-a făcut să înțeleg pentru încă o dată cât de atractivă este lumea științei. Dacă marinarii se pierdeau în ape la vocea miraculoaselor sirene, atunci eu mă pierdeam în biblioteca virtuală la identificarea unei noi referințe academice.
Partea practică? M-am distrat atât de mult, am făcut ceea ce îmi place și, mai mult decât citirea și suprapunerea opiniilor academicienilor, am făcut interviuri cu podcaster-i din Moldova, am vorbit cu analista programelor pentru tineri de la UNFPA Moldova, Ludmila Sîrbu, am analizat edițiile podcastului Sexplicații și am structurat un chestionar pentru ascultătorii și ascultătoarele podcastului, după care am comparat rezultatele chestionarului cu cele pe care le-am obținut anul trecut. Nu știu dacă sună compatibil și acceptabil conceptul distracției în aceeași frază în care se vorbește despre teza de masterat, dar într-adevăr mi-a plăcut mult să lucrez la aceasta lărgindu-mi orizonturile personale, profesionale și educative. Plus la asta, am făcut și unele descoperiri pentru mine.
Descoperirile personale țin de capacitatea mea de a mă autodepăși atunci când e necesar și a fost tare mare nevoie de asta. De fiecare dată când crezi că nu mai poți, păi mai poți puțin? Nu, mai poți mult, tare mult. Am conturat mai bine, grație discuțiilor cu autorii și autoarele de podcasturi din Moldova, nivelul la care se află acest tip de media în limitele dintre Prut și Nistru. Am venit cu un mic aport la studiile despre domeniul podcasting-ului din perspectivă educativă. Această teză, pe lângă ore consumate, stres continuu și dezechilibru emoțional, m-a învățat atât de multe despre perseverență, susținere și importanța schimbărilor. Pentru cei curioși (cele curioase), da, am răspuns afirmativ la toate ipotezele pe care mi le-am propus inițial.
Ultimii 100 de metri
În Ungaria, nota finală este pusă de opponent – profesor (profesoară) universitar(ă) care nu a avut nicio tangență cu tine sau cu teza ta. Prin urmare el (ea) poate fi complet obiectiv(ă) comparativ cu persoana pe care ai ales-o să te coordoneze pe parcursul scrierii. Deocamdată, nu am primit răspunsul de la opponent, dar sper să fie unul pozitiv și nota pe care mi-o va da să fie mai mare de 1 (ceea ce e insuficient în sistemul maghiar de notare, unde nota cea mai mare e 5).
De asemenea, apărarea finală a tezei va avea loc în aceeași zi cu examenul de stat. Respectiv, din moment ce opponent-ul mă notează cu un punctaj suficient, voi putea să îmi apăr lucrarea. Prezentarea tezei durează maximum 10 minute, după care comisia vine cu o serie de întrebări. Fiecare student(ă) ar trebui să aibă și o prezentare Power Point cu maximum 10 slide-uri. Dacă am emoții? Uf, un milion, dar mă bucur că mixul acestora e bine balansat de cele pozitive.
Țineți pumnii pentru mine!
Aspecte tehnice
Interacțiunea cu coordonatorul
Interacțiunea cu profesorul coordonator poate avea loc în mai multe modalități: prin e-mail, prin Teams sau fizic, la facultate. Am avut noroc de un coordonator care a acceptat toate ideile mele și de la care am primit doar feedback de tipul „foarte bine”, „îmi place”, „ideea e interesantă” etc. Dacă aveți nevoie de deadline-uri și de un feedback mai exhaustiv sau din contra, dacă nu vreți să simțiți presiune, recomandarea mea ar fi să puneți un accent mai mare pe coordonator și să vă interesați de metodele acestuia de interacțiune.
Ghidul de scriere a tezei
Nu vreau să mint la acest capitol, ghidul de scriere a tezei e foarte vag. Acesta nici măcar nu a fost oferit de către universitate, ci de către un profesor care a vrut să ne susțină și să ne ofere referințe pentru a scrie o teză bună. Sper că la alte facultăți și în alte universități comunicarea la acest aspect este de calitate.
Procesele birocratice
Ungaria e o țară foarte birocratică, cel puțin în accepția mea, dat fiind faptul că pe lângă procesele educaționale am interacționat cu mai multe instituții administrative. Procesul de încărcare a tezei, de asemenea, a fost unul foarte complex, care s-a soldat cu multe căderi emoționale. Primul pas pe care îl faci dacă vrei să scrii teza este să găsești un coordonator. După care, în noiembrie, în sistemul educațional online din Ungaria, Neptun, trebuie să scrii titlul provizoriu al tezei, cel puțin cinci surse care neapărat se vor regăsi în lucrare și, desigur, un abstract scurt (o sumarizare a întregii lucrări în 200 de cuvinte).
Data-limită de depunere a tezei, în același sistem menționat mai sus, era 2 mai. Totodată, un plus foarte mare, de altfel, în alt sistem educațional Moodle, universitatea ne-a oferit oportunitatea să verificăm teza la antiplagiat ori de câte ori ne dorim. Sistemul, după o procesare care putea să dureze câteva ore, trimitea procentajul de plagiat. De asemenea, puteam vedea, în urma raportului individualizat, inclusiv secvențele care trebuiau rescrise.
Următorul pas este încărcarea tezei în Neptun (platforma nu e deloc intuitivă, respectiv am apelat la Google, la mai mulți profesori și colegi). Aparent, nu poți încărca teza când vrei, trebuie să soliciți coordonatorului să deschidă spațiu (moment despre care nu am fost informați). După ce trimiți solicitarea, trebuie să revii cu un e-mail la coordonator ca să-i amintești să verifice Neptun-ul și să îți accepte cererea. Abia apoi spațiul sacru de încărcare a tezei se deschide.
O altă problemă e că sistemul impune o greutate specifică a documentelor pe care le poți încărca, respectiv m-am jucat și cu redimensionarea PDF-urilor pe care le-am încărcat. La final, cireașa de pe acest tort fantastic e că nu-ți vine nici măcar un mesaj că teza ta a fost recepționată de sistem, deci în orice moment poți să realizezi că din cauza unui buton ai pierdut oportunitatea să absolvi în ediția curentă.
O altă oportunitate de care am fost lipsiți anul curent este depunerea întârziată a tezei. Anii trecuți, studenții (studentele), pentru o anumită sumă de bani, puteau depune teza cu o săptămână mai târziu, privilegiu anulat pentru promoția mea.
