În dimineața zilei de astăzi,16 mai, pompierii din capitală au stins un incendiu care a izbucnit într-o clădire auxiliară pe teritoriul Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” de pe strada Miron Costin 24/1.
Potrivit IGSU, Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10.03. La fața locului în scurt timp au ajuns trei echipe de pompieri, care au stabilit că flăcările au afectat o construcție auxiliară cu suprafața de 18 m2. Pompierii au reușit localizarea arderii către ora 10.14, incendiul fiind lichidat la ora 10.21.
În urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit, însă au fost distruse bunuri materiale învechite din interiorul clădirii auxiliare, dar și 80 % din suprafața acoperișului.
Cauza și circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. Conform IGSU, de la începutul anului, în Republica Moldova au fost înregistrate 774 incendii.