Toate femeile, copiii și persoanele în vârstă din Azovstal au fost evacuate. Cele mai importante evenimente din a 73-a zi de război

unian
Foto:UNIAN

Astăzi este a 73-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au loc în țara vecină în legătură cu subiectul invaziei Rusiei. Vedeți mai jos noutățile care au avut loc în statul vecin și nu doar până la ora 22.30.

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 22.30

🟣 Toate femeile, copiii și persoanele în vârstă din Azovstal au fost evacuate, a anunțat Irâna Vereșciuk.

„Ordinul președintelui a fost îndeplinit: toate femeile, copiii și bătrânii din Azovstal au fost evacuați. Această parte a operațiunii umanitare Mariupol a fost finalizată”, a scris ea.

🟣 Armata rusă a aruncat o bombă aeriană asupra unei școli din Belohorivka, unde se ascundeau aproximativ 90 de persoane, a declarat Serhi Haidai.

„În ultima săptămână, Belohorivka, un sat de lângă Lâsâceansk, a fost un punct fierbinte. Astăzi, rușii au „luptat” cu civilii neînarmați. Aceștia au aruncat o bombă aeriană asupra unei școli în care se ascundea aproape tot satul, toți cei care nu au reușit să se evacueze. În școală erau vreo 90 de oameni. De sub blocaje au fost deja salvați vreo 30 de oameni”, a declarat acesta.

🟣 Ucraina va primi 1,5 miliarde de dolari de la Banca Mondială. Banii vor fi utilizați pentru a plăti salariile lucrătorilor din sectorul public, informează Ministerul de Finanțe ucrainean, potrivit Unian.

🟣 Șeful Dumei de Stat din Rusia a acuzat Washingtonul de coordonarea operațiunilor militare din Ucraina și, respectiv, de implicare directă în acțiunile militare împotriva Rusiei pe teritoriul Ucrainei.

🟣 De la începutul războiului în Ucraina, peste 16 000 de persoane, dintre care 2 000 de copii au fost dați dispăruți. Despre acest fapt a anunțat Avocata Poporului din Ucraina, Liudmila Denâsova, în cadrul unei întrevederi cu comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunya Mijatovic, aflat în vizită în Ucraina, informează Unian.

🟣 În urma războiului din Ucraina, un alt jurnalist a murit – Maksim Medinski din Bolgrad, regiunea Odesa. El a apărat Ucraina în rândurile forțelor armate și a fost ucis pe front, a anunțat consiliul orașului Bolgrad. Potrivit membrilor consiliului, Medinski a mers pe front în 2014, iar în 2022 a plecat din nou să apere țara. Moartea lui a fost confirmată și de tatăl său pe Facebook.

 

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 15.00

🟣 Forțele ucrainene au anunțat distrugerea T-90M, cel mai avansat tanc din armata rusă.

Această informație a fost confirmată de informațiile britanice, iar Forțele Armate ale Ucrainei au publicat un videoclip cu un T-90M doborât pe canalul Telegram.

🟣 Armata rusă cere locuitorilor din Mariupol să își creeze documente „pentru libera circulație”. Deci, locuitorii din Mariupol trebuie să dețină:
# certificat despre „filtrare”;
# un permis pentru a se deplasa pe străzile orașului;
# un permis pentru deplasarea în afara orașului.

„Dacă ghetoul arată cumva altfel, nu știu cum…”, a declarat Petro Andriușcenko, consilier al primarului din Mariupol.

🟣 Ministerul Dezvoltării Digitale al Federației Ruse a anunțat că abonații operatorilor de telefonie mobilă din autoproclamatele „RPD” și „RPL” vor primi codul telefonic al sistemului de numerotare rusesc +7.

„Din 7 mai 2022, la efectuarea de apeluri și trimiterea de mesaje SMS de către abonații operatorilor de telecomunicații Donețk și Luhansk cu codurile de numerotare +38071 și +38072, numărul de telefon va fi afișat în formatul +7(949) și +7(959) respectiv”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Dezvoltării Digitale al Federației Ruse. Liderii „RPD” și „RPL” au confirmat această informație.

🟣 Primarul Kievului, Vitali Klâciko, a publicat un videoclip în care apare Kievul în momentul actual. Potrivit acestuia, de la începutul războiului, au fost avariate peste 200 de clădiri rezidențiale, 46 de școli, 30 de grădinițe și au fost distruse peste 70 de dotări de infrastructură urbană.

🟣 Odesa a fost lovită de patru rachete de croazieră, a declarat purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale Odesa, Serhi Bratciuk. Potrivit acestuia, nu au existat victime.

 

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 10.30

🟣 A fost trimis în judecată primul caz legat de agresiunea rusă pe scară largă, împotriva generalului rus Denis Leamin.

Potrivit procurorei generale a Ucrainei, Irâna Venediktova, ancheta a obținut dovezi că, la 23 februarie 2022, un general rus din peninsula Crimeea ocupată a ordonat personalului din subordinea unităților armate să invadeze Ucraina, iar apoi a organizat și a controlat desfășurarea ostilităților în regiunile sudice.

„Pentru a-și motiva soldații să meargă să omoare ucraineni, el a justificat aceste acțiuni conform manualelor Kremlinului prin necesitatea de a proteja locuitorii vorbitori de limbă rusă de «naționaliștii și fasciștii ucraineni» care au fost inventați de ruși”, a spus Venediktova.

🟣 Președintele american Joe Biden a semnat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina.

„Astăzi, Statele Unite continuă să ofere un sprijin puternic poporului curajos al Ucrainei în apărarea țării lor. Anunț un alt pachet de asistență de securitate care va oferi Ucrainei muniție suplimentară de artilerie, radar și alte echipamente”, a scris el.

🟣 Armata rusă a distrus Muzeul Național Hrâhori Skovoroda din satul Skovorodânivka, regiunea Harkiv.

O rachetă rusă a lovit direct muzeul în noaptea de 7 mai. Obuzul a nimerit sub acoperiș declanșând un incendiu care a cuprins întreg muzeul.

Fiul directorului muzeului, în vârstă de 35 de ani, care a rămas să păzească clădirea, a fost rănit.

🟣 Armata rusă a deschis focul asupra unei coloane de mașini cu civili în regiunea Harkiv. 15 mașini au ieșit din orașul Vovceansk ocupat de ruși, iar în apropierea satului Starâi Saltiv, armata rusă a tras în coloana de mașini cu civili. În urma atacurilor, patru persoane au fost omorâte și șase mașini au fost avariate, informează Procuratura Harkivului.

🟣 Regiunea Luhansk a fost bombardată în această noapte în zonele rezidențiale. Pagube semnificative au fost înregistrate în zonele Horne, Popasna și Severodonețk, iar bombardarea uzinei Azot continuă, a declarat șeful regiunii, Serhi Haidai. Potrivit acestuia, în zonă sunt încă mulți civili, iar 36 de case au fost distruse și nu pot fi restaurate, informează UNIAN.

🟣 De la începutul războiului, peste 633 de copii din Ucraina au avut de suferit din cauza atacului Rusiei. Până în prezent, au fost confirmate oficial 223 de cazuri de deces și 410 cazuri de traume corporale în rândurile copiilor.

🟣 Trupele rusești bombardează localitatea Izium cu rachete „Uragan”, însă acuză Forțele Armate ale Ucrainei de acest fapt, anunță Maksâm Strelnikov, șeful Departamentului de Tineret, Sport și Proiecte de Imagine al Consiliului Municipal Izium pe pagina sa de Facebook.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente