Cele mai importante evenimente din a 69-a zi de război. În premieră, Israelul va oferi ajutor militar Ucrainei

Ucraina
Foto:Rodrigo Abd

Astăzi este a 69-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au loc în țara vecină în legătură cu subiectul invaziei Rusiei. Vedeți mai jos noutățile care au avut loc în statul vecin și nu doar până la ora 23.10

🟣 În orașul Lviv au fost distruse trei stații electrice. Jumătate de oraș nu are lumină, Internet și apă.

Compania Netblocks care monitorizează Internetul la nivel global raportează că rata de conecțiune la Internet în oraș a scăzut la 87 %.

В Части Львова пропал интернет / скриншот

🟣 În urma atacului aerian organizat de armata ucraineană asupra Insulei Șerpilor au murit toți militarii ruși.

🟣 Macron și Putin au avut prima convorbire telefonică din ultima lună.

Putin a insistat ca Occidentul să nu mai livreze armament Ucrainei, a spus că evacuarea civililor de la uzina Azovstal decurge conform înțelegerilor cu secretarul general al ONU etc.

🟣 În premieră, Israel a decis să ofere sprijin militar Ucrainei. Oficialii politici și militari din Israel sunt din ce în ce mai înclinați să susțină asistența militară și civilă a țării pentru Ucraina, deoarece dovezile tot mai mari ale atrocităților ruse împotriva civililor ucraineni fac ca neutralitatea instabilă a Israelului în război să fie mai puțin sustenabilă, scrie haaretz.com.

🟣 Ucraina are nevoie de ajutor internațional pentru a putea exporta cerealele blocate în porturile sale. În total, sunt blocate 4,5 milioane de tone de cereale.

Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Ucraina cere ajutor în organizarea coridoarelor verzi pentru exportul cerealelor, rugămintea se adresează inclusiv și Turciei. „Exportul autohton se realizează exclusiv pe căi rutiere și feroviare în direcția de vest, dar capacitatea de transportare a unor astfel de volum este prea mică”, se arată într-un comunicat al asociației.

🟣 De la uzina Azovstal au fost evacuați cu succes 156 de persoane. Acestea au fost aduse în regiunea Zaporijjea.

🟣 Expertiza medico-legală a 100 de cadavre din orașul Irpin a arătat că moartea oamenilor a survenit ca rezultat al rănilor de la cioburi (55 de cazuri), al împușcăturilor (45), al traumatismelor cranio-cerebrale sau chiar din cauza foametei (cinci cazuri).

„Din Irpin au fost aduse 290 de cadavre, dintre care 161 – bărbați, 73 – femei, 1 – copil, 55 – fragmente de corp după care nu pot fi identificate cauza morții”, a spus Irâna Venediktova.

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 16.00

🟣 Nouă civili au decedat în localitățile Vuhledar, Avdiivka și Lâman în urma atacurilor aeriene. Despre aceasta a anunțat Pavlo Kârâlenko, președintele administrației raionale din Donețk.

🟣 49 de oameni au fost evacuați din regiunea Luhansk, anunță șeful Administrației Regionale de Stat Luhansk, Serhi Haidai.

🟣 De la începutul războiului și până pe 1 mai, 3 163 de civili au fost uciși în Ucraina, iar alții 3 316 au fost răniți. Despre aceasta anunță ONU.

🟣 220 de copii au decedat, iar ații 406 au fost răniți de la începutul războiului. Despre aceasta anunță Procuratura Generală din Ucraina.

🟣 Doi civili au decedat în regiunea Donețk în urma bombardamentelor din ultimele 24 de ore. Alte opt persoane au fost rănite. Despre aceasta a anunțat poliția locală.

🟣 Două persoane au decedat în urma bombardamentelor asupra satului Zaliznâcine din regiunea Zaporijjea. Despre aceasta a anunțat administrația locală. Obuzele au lovit și o școală locală.

🟣 Armata rusă a reluat atacurile cu rachete asupra uzinei „Azovstal” din Mariupol. Anunță presa rusă, cu referire la Ministerul Apărării din Rusia. În același timp, presa din Ucraina scrie că armata rusă a început asaltul asupra uzinei.

Evenimentele care s-au întâmplat până la ora 10.00

🟣 NATO a creat un nou grup de luptă în România pentru protecția flancului NATO la hotarul României.

„Trupele NATO se antrenează în mod regulat pentru a se pregăti pentru orice amenințare și de a menține în siguranță alianța”, se arată într-un comunicat.

🟣 Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, va susține azi un discurs online în Rada Supremă a Ucrainei.

Potrivit lui, „curajul pe care îl manifestă armata ucraineană pentru a nu permite Rusiei să ocupe întreaga țară va fi recunoscut ca «ora de glorie» a Ucrainei în acest război”, scrie The Guardian.

🟣 Armata rusă a distrus casa unui fermier din satul Svatove, regiunea Luhansk, care nu a vrut să ofere tehnica lui agricolă în așa-numitul „colhoz” local.

Despre acest lucru a spus președintele regiunii Luhansk, Serhi Haidai.

„La o întâlnire generală cu localnicii satului le-au fost adusă la cunoștință că toate unitățile agricole urmează a fi sustrase pentru a crea un colhoz în satul ocupat de ruși. Un fermier a refuzat. În aceeași seară, casa lui a fost distrusă. Din fericire, nimeni nu a murit”, a spus Haidai.

🟣 Marea Britanie va oferi un nou lot de ajutor militar Ucrainei, în valoare de 375 de milioane de dolari.

Este vorba despre echipament de vedere pe timp de noapte, instrumente de bruiaj de navigație, drone pentru aprovizionarea trupelor ucrainene și vehicule blindate pentru oficiali, scrie Reuters.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente