Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță, într-un comunicat de presă, că a luat act de declarația reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, făcută în cadrul briefingului din 20 aprilie, prin care se menține retorica neconstructivă și inacceptabilă la adresa președintei Republicii Moldova, iar evenimentele istorice sunt instrumentalizate în scopuri de propagandă.
UPDATE.
„În cadrul întrevederii cu secretarul de stat Ruslan Bolbocean, ambasadorului Federației Ruse, Oleg Vasnețov, i-a fost expusă poziția Republicii Moldova în legătură cu declarațiile recente ale purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, și a reiterat solicitarea părții moldovenești de a nu admite ingerința într-un proces democratic, legitim și intern al țării noastre”, se arată într-un mesaj al purtătorului de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă.
Știrea inițială.
Dat fiind limbajul inacceptabil utilizat în adresa șefei statului din partea reprezentantului oficial al diplomației ruse, MAEIE menționează că a dispus convocarea ambasadorului Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov.
„Recomandăm Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse să ia cunoștință de textul discursului președintei Maia Sandu, care este accesibil în limba rusă și care nu lasă loc de interpretări: «Хочу особо подчеркнуть: никто и никому не запрещает праздновать девятое мая. Наоборот: мы обязаны помнить о победе цивилизации над фашизмом и нацизмом. Мы обязаны чтить павших и хранить память о главной трагедии двадцатого века – о Второй мировой войне»”, precizează Ministerul Afacerilor Externe.
Ministerul de Externe a subliniat că deciziile adoptate recent în Parlamentul Republicii Moldova reprezintă un drept suveran al țării Republicii Moldova.
„Deciziile adoptate recent în Parlamentul Republicii Moldova reprezintă un drept suveran al țării noastre. Reiterăm apelul către partea rusă de a nu admite ingerința într-un proces democratic, legitim și intern al țării noastre”, se arată în comunicat.
Reamintim că, anterior, decizia parlamentului privind interzicerea simbolurilor „V”, „Z” și a panglicii „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul țării noastre a nemulțumit Rusia. Reprezentanta Ministerului de Externe din Rusia a comentat această decizie ca fiind una îngrijorătoare și care nu respectă statutul de neutralitate a Republicii Moldova.
Pe 14 aprilie, deputații au votat în lectura a III-a (finală) proiectul de lege care prevede interzicerea simbolurilor rusești „V”, „Z” și a panglicii „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul Republicii Moldova. Persoanele care nu vor ține cont de cest lucru se vor alege cu amenzi de mii de lei.
Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5.0, Rusia a atacat Ucraina. Deja de 56 zile țările se află în război. Situația la minut o puteți urmări în regim livetext aici!