Șeful Direcției generale asistență medicală și socială din cadrul primăriei, Boris Gîlca, a declarat că virusul COVID-19 nu a dispărut și în continuare reprezintă un risc pentru populația noastră, de aceea el a reiterat necesitatea portului măștii de protecție și vaccinarea cu schema completă.
„Comisia Extraordinară de Sănătate Publică din municipiul Chișinău recomandă portul măștilor de protecție în transportul public, în spitale, în spații publice închise etc.
COVID-ul nu a plecat. Trebuie să fim conștienți că avem o rată a incidenței mai mică, dar asta nu înseamnă că COVID-ul a plecat. La ora actuală, sunt activate 145 de paturi din trei spitale pentru pacienții cu COVID-19, inclusiv nouă paturi pentru terapie intensivă. La această dimineață avem internați 69 de pacienți cu COVID-19, inclusiv un pacient în stare extrem de gravă. Sub monitorizare la domiciliu se află 607 pacienți. Vaccinarea rămâne în continuare prioritară, inclusiv cu schema completă.
Acum e perioada perfectă pentru vaccinarea cu schema completă din următoarele considerente:
# pentru protejarea personală și a celor dragi;
# în curând vor începe vacanțele și călătoriile peste hotare, iar toate țările solicită certificatele cu schema completă”, a declarat Boris Gîlca, șeful Direcției generale asistență medicală și socială din cadrul primăriei.
Vă amintim că, pe 15 aprilie, CNESP a anulat starea de urgență în sănătate publică de pe teritoriul Republicii Moldova.