„Cunoaștem și ne iubim istoria și folclorul”, astea sunt primele câteva lucruri pe care trebuie să le cunoașteți despre Puzzles Crusade, primul joc de tip RPG inspirat din istoria și mitologia românească, creat de un start-up din Chișinău. Iar în cazul în care credeți că sunteți departe de industria gaming-ului, nu vă faceți griji, în cele ce urmează o să descifrăm împreună alfabetul blockchain, NFT și alte chestii curioase despre jocurile video.
Echipa care creează jocul Puzzles Crusade a fost o revelație pentru mine. Imediat explic de ce. Dânșii au fost primii dintre personajele interviurilor mele care mi-au zis că echipa nu stă în spatele proiectului, ci că „toți sunt în față lui și that’s the beauty”. Exact în acel moment am înțeles că este primul material din experiența mea jurnalistică în care mi se răspunde în așa mod, iar ceea ce a urmat după a fost o descifrare a alfabetului industriei gaming-ului, pe care sunt nerăbdătoare să v-o relatez.
Aventura creării companiei Zugzwang Labs
„Toți suntem în față proiectelor pe blockchain și credem că nu trebuie să ai mentori sau milioane. Este suficient să ai entuziasm, să ai o idee bună și să găsești comunitatea care să te susțină. Ne place să credem că întrunim toate cele necesare ca să putem construi acest joc. De asemenea, suntem pasionați atât de jocuri, cât și de efervescența industriei crypto. Peste toate astea venim cu expertiza acumulată de-a lungul timpului la joburile și proiectele la care am activat și așa ne aliniem printre pionierii din domeniul jocurilor pe blockchain”, spune Anatol Ursu, unul dintre dezvoltatorii jocului și fondatorii companiei.
„Lumea se asociază cu personajele din jocuri”
După cum vă povesteam în debutul articolului, Puzzles Crusade are la bază personaje din folclorul românesc, deci întregul univers al jocului este dominat de personajele îndrăgite și bine cunoscute de fiecare român. Printre acestea se numără Ștefan cel Mare, Baba Dochia, Decebal etc.
„Ne cunoaștem și ne iubim istoria și folclorul și așa cum orice proiect de succes trebuie să aibă o poveste frumoasă în spate, am zis ca povestea asta să fie românească. În același timp, există și partea educativă. În ultimii 10 ani, am asistat la o explozie de cultură scandinavă, care se datorează în foarte mare parte jocurilor și filmelor artistice. Acum câțiva ani, nimeni nu știa nimic despre zeii vikingilor, iar astăzi sunt pe buzele fiecărui copil și adult pasionat de jocuri. Lumea se asociază cu personajele din jocuri. Anume din acest considerent am zis de ce să nu scoatem în lumină și personajele mitologice și istorice românești? Avem un patrimoniu cultural enorm. Ar fi păcat să-l lăsăm să se piardă”, relatează echipa „din fața” Puzzles Crusade.
„NFT-urile sunt o revoluție pentru industria gaming-ului”
Potrivit creatorilor jocului, Puzzles Crusade calcă pe urmele tradiției unor jocuri de succes precum Empires & Puzzles sau World of Warcraft, doar că de această dată jocul va fi dezvoltat pe blockchain, ceea ce presupune că jucătorii vor deține dreptul de proprietate asupra bunurilor lor digitale. Ce înseamnă asta, vă întrebați voi?
„Blockchain este tehnologia pe care se dezvoltă criptomonedele (bitcoin, cea mai renumită criptomonedă este construită pe un blockchain). Odată cu evoluția aceste tehnologii, a apărut una nouă care prinde tracțiune – NFT-urile (prescurtat pentru Non-Fungible Token). Un NFT este un bun digital a cărui apariție este înscrisă pe blockchain, asta conferindu-i autenticitate. El poate fi vândut/cumpărat sau transmis între utilizatori. Până acum, orice ziceai că «ai» într-un joc nu e fost niciodată cu adevărat «al tău», pentru că de fapt doar gestionai un caracter sau un item într-un joc și nu puteai face nimic altceva cu el în afara jocului.
Din acest considerent NFT-urile sunt o revoluție pentru industria gaming-ului. În forma NFT eroii nu sunt doar o parte a jocului, sunt mai degrabă cuplați la joc, dar există pe blockchain și în afara jocului. Altfel zis, poți deține eroi fără să descarci jocul și fără să-l joci vreodată. Asta e frumusețea de a investi și colecționa aceste NFT-uri”, mai explică Anatol Ursu.
Apropo, în mai 2022 va avea loc prima vânzare limitată de NFT-uri rare, printre care și Ștefan cel Mare. După vânzarea inițială, nu vor mai apărea niciodată mai multe copii ale acestor personaje pe care dezvoltatorii le numesc Genesis.
Iată care sunt cele cinci personaje Genesis care vor fi scoase în vânzare:
# Stephen the Great (Ștefan cel Mare);
# Kotys (zeița mamă la Daci);
# Decebalus (Decebal);
# Artemis (zeița vânătorii);
# Elbowbeard (Statu-Palmă-Barbă-Cot).




„Cei care vor cumpăra un erou Genesis vor avea mai multe beneficii pe măsură ce jocul se va dezvolta. Totul e destul de simplu. Eroii sunt NFT-uri care vor putea fi cumpărate ca orice alt bun fizic sau digital doar în lun mai, la lansarea oficială. Ulterior, cei care vor dori să aibă în echipa lor un Ștefan sau un Elbowbeard îl vor putea cumpăra doar de la alți jucători care au participat la vânzarea inițială”, mai spun creatorii jocului.
Anatol a mai explicat că un joc pe blockchain cere de obicei o investiție inițială, în cazul de față cumpărarea eroilor Genesis, dar în același timp vine la pachet cu multe de beneficii. Asta se întâmplă pentru că există un tipar după care se petrec lucrurile. Cei care vor cumpăra un erou Genesis chiar la lansare sunt oamenii devotați proiectului – early adopters. Pe măsură ce proiectul va crește, tot mai mulți oameni vor dori să intre în joc, fapt care va face ca cererea pentru eroii inițiali să crească. Și așa cum eroii Genesis sunt într-un număr limitat – asta contribuie la creșterea prețului lor.
Iată câteva dintre beneficii:
# cei care vor deține un erou Genesis vor primi gratuit în primele luni de la lansarea jocului alți eroi care urmează să fie lansați;
# de asemenea deținătorii unui erou Genesis sunt calificați automat pentru primirea gratuită a altor bunuri din joc (arme, haine, resurse etc.);
# posibilitate de stacking, un mecanism crypto prin care blochezi/îngheți un bun deținut (în cazul de față un NFT) pentru o recompensă în criptomonede.
De asemenea, dezvoltatorii și-au propus să construiască primul joc crypto care să ofere o experiență de joc plăcută, asigurând în același timp și o sursă de venit sustenabilă pentru jucătorii dedicați. Cum se explică asta?
„Orice joc tradițional din App Store, sau Google Play poate fi jucat gratuit, dar în același timp, în toate jocurile există și posibilitatea de a cumpăra tot felul de chestii pentru a avansa mai rapid. Într-un joc tradițional, toți banii investiți de jucători merg la dezvoltatorul jocului, pentru că tot ce se vinde în joc se vinde de către dezvoltatori. Într-un joc pe blockchain, vânzarea/cumpărarea are loc de la utilizator la utilizator. Respectiv, cei care vor intra în joc chiar de la început și vor avansa vor primi tot felul de bunuri în format NFT, care au o valoare. În momentul în care numărul utilizatorilor va începe să crească, interesul celor care au intrat recent în joc pentru bunurile digitale pe care jucătorii mai vechi le au și respectiv le pot comercializa va crește exponențial. De aici vor rezulta și profiturile pe termen lung”, mai povestesc dezvoltatorii Puzzle Crusade.
Totodată, comunitatea de jucători și de deținători de NFT-uri va putea participa prin vot la evoluția viitoare a jocului și a modului în care vor fi distribuite veniturile acumulate în trezoreria comună a jocului.
Jocul video este compatibil cu sistemele de operare iOS și Android.
Puteți urmări dezvoltatorii jocului Puzzles Crusade pe Facebook sau Twitter!
Compania Zugzwang Labs a fost înființată în luna iulie 2021 și activează în sfera industriilor creative pe blockchain.
Fondatorii companiei sunt cunoscuți după numele lor reale, dar și după pseudonimele din comunitatea de jucători: Anatol Ursu (The Bear), Vitalie Prisăcaru (The Bull), Nicolae Capcelea (The Tiger) și Petru Plămădeală (The Wolf).
Membrii echipei au experiență în domenii ca design, marketing, programare, business development, sunt cu toții pasionați de gaming, NFT-uri și metaversurile care bat la ușă.