Cum vorbim cu copiii despre bani și credite? Sfaturi de la colegii Microinvest

Banner RO Mi

Îți mai amintești când în copilărie jucai „de-a magazinul” cu prietenii de la grădiniță? Aranjai o gheretă improvizată în care vindeai lucruri pe care le găseai prin curte și le plăteai cu bancnote „prețioase” din frunze de nuc, măr cireș sau vișin. Ba mai mult, erai foarte atent ca nu cumva să pierzi vreo bancnotă proaspăt „smulsă” din copac.

Acestea erau primele lecții de educație financiară, care ne învățau clar că banii au valoare și că în realitate nu poți pur și simplu să-i „culegi” din copaci. Astăzi, jocurile copiilor au evoluat, dar educația financiară a celor mici a rămas la fel de actuală, iar uneori chiar și mai complicată de explicat pentru tinerii părinți.

La Microinvest, echipa e responsabilă atât în procesul de creditare, cât și în educația financiară a tinerei generații. Pentru că știu că un copil informat crește un adult responsabil. Colegii din echipă sunt primii promotori ai educației financiare în familiile lor și nu ezită să vorbească cu copiii, încă de mici despre ce înseamnă bani, credite și buget de familie. Inclusiv în cadrul Săptămânii Educației Financiare 2022, la care participă împreună cu toată echipa, în fiecare an.

Dacă ești tânără mămică sau tătic și simți că a venit momentul să discuți și tu cu picii tăi despre bani și cheltuielile familiale, ei vin cu câteva tips-uri utile de la colegii lor, care vor face această conversație mult mai ușoară și eficientă.

„Învățăm despre bani, buget și credite prin jocuri interactive”

Chiar dacă sunt mici, copiii înțeleg mai bine decât ne pare tot ce se întâmplă în jurul lor. Până și psihologii spun să fim cât mai direcți și să nu inventăm „povești” explicative. Copiii trebuie să știe că banii nu se fac „cu ciocanul”, că e imposibil să cumperi tot ce vrei, că trebuie să-ți faci economii și să-ți gestionezi corect bugetul, ca să-ți ajungă bani pentru toate cheltuielile. În familia Irinei, colegei Microinvest din HR astfel de discuții sunt la ordinea zilei. Ambii părinți activează în domeniul financiar, astfel Xenia și sora ei mai mică, Sofia, știu de mici ce sunt banii și chiar creditele.

„Noi discutăm cu fiicele noastre deschis despre toate. Cea mai proaspătă discuție a fost despre credite, pe care am organizat-o printr-un joc. Regulile erau simple, ca să poată cumpăra telecomanda de la tata, Xenia avea nevoie de opt floricele de popcorn. La fiecare 30 de secunde ea primea câte două, unul putea să-l mănânce, iar unul să-l aprovizioneze. Filmul deja a început, dar Xenia avea doar 4 floricele. Atunci tata i-a propus să ia un credit – astfel va primi dintr-o dată patru floricele, ca să se bucure acum de telecomandă, dar după film va trebui să întoarcă cinci. Zis și făcut – Xenia și-a realizat scopul, iar în plus știe ce înseamnă credit, dobândă și condiții de creditare.”

„La noi în familie, toate deciziile se iau împreună, inclusiv gestionarea bugetului”

Tradiția de a avea o pușculiță pentru economii este păstrată până în prezent în familia Laurei, consilier credite Retail la Microinvest. Iar șef pe pușculiță este fiul ei Damian, de doar cinci ani care de fiecare dată numără cu grijă banii depuși în mini seiful lor familial. El știe că mama și tata lucrează zilnic ca să primească salariu și că doar gestionând banii corect, vor putea să cumpere tot de ce au nevoie. Ba mai mult, își gestionează responsabil donațiile de la bunici și nani, ca să-și realizeze marele vis – să meargă împreună cu mami și tati la Disney Land. Mic, dar cu visuri mari.

„Conversațiile despre bani cu Damian sunt naturale și simple. Mergem la magazin împreună, numărăm banii pe care îi punem în pușculiță și chiar calculăm câți bani ne trebuie când vrem să cumpărăm ceva mai deosebit. El e foarte curios și mereu ne dă întrebări neobișnuite și chiar incomode. Și cel mai interesant este că și el are răspunsuri pentru toate. Cel mai amuzant caz a fost ceva timp în urmă, când la grădiniță educatoarea l-a întrebat ce lucrează mama ta și el a răspuns că – mama face oamenii fericiți. Le dă credite ca ei să-și realizeze visurile. Noi vorbim cu el ca între maturi, iar asta dă roade bune – va crește un copil responsabil și descurcăreț.”

„Avem un buget săptămânal prestabilit, pe care fiecare membru îl repartizează după necesități”

Olesea, directoarea departamentului Resurse Umane este convinsă că educația financiară începe de la banii de buzunar. Fiul ei Cristian, la vârsta de 10 ani deja își gestionează singur bugetul săptămânal, are economiile sale proprii și visează să devină antreprenor, ca să facă investiții în afaceri de succes. Jocul preferat în familia lor este Monopoly – un exemplu bun de educație financiară, pe care nu ezită să-l exerseze în fiecare weekend cu prietenii și rudele.

„Fiecare părinte știe mai bine cum să vorbească cu copiii despre lucrurile din jur, inclusiv despre bani. Important este că aceste conversații să înceapă cât mai devreme și să fie simple, dar explicite. Cristian de mic încerca să fie independent în toate acțiunile sale, își gestiona singur banii de buzunar și își depozita responsabil banii primiți cadou în propria lui pușculița. Acum când este deja la școală, are economii mai mari și planuri mai serioase de investiții. Îmi place mult interesul și curiozitatea lui, dar și inițiativa de a fi independent față de banii săi. Modelele de gestionare a bugetului în fiecare familie sunt diferite, important este să le transmitem copiilor ideea principală: de a investi banii corect și responsabil.”

Echipa Microinvest speră că ți-au fost utile recomandările colegilor despre educația financiară a copiilor în familiile lor. Pe parcursul acestei săptămâni vor veni și cu alte idei interactive despre bani, buget și credite pentru copii și adolescenți, în cadrul #GMW2022. Fii cu ochii pe site-ul și paginile online și nu ezita și tu să te implici în educația financiară a tinerei generații. Pentru că un copil informat, va crește un adult responsabil.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente