Începând cu 9 martie, restricțiile legate de COVID-19 nu vor mai fi valabile pe teritoriul României

România
Foto:Facebook/ Ministerul Afacerilor Interne, Romania

Ministerul Afacerilor Interne a României a anunțat despre anularea restricțiilor de COVID-19 pe teritoriul țării sale. Astfel, starea de alertă și măsurile care se aplicau în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei au fost încetate.

Potrivit autorităților române, începând cu 9 martie 2022, ora 0.0, nu va fi obligatorie:
# purtarea măști de protecție în spațiile publice;
# restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiune, concerte sau a altor tipuri de întruniri;
# restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor după ore stabilite;
# organizarea muncii la domiciliu și altele.

Conform comunicatului, vor înceta și măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.

De asemenea, punctele de trecere a frontierei, închise temporar, total sau parțial, pe perioada stării de alertă, vor fi deschise. Vorbim despre frontiers româno-maghiară de la Cărei, județul Satu-Mare și despre frontiera româno-bulgară de la Lipnița, Dobromir, județul Constanța.

Ministerul Sănătății din România urmează să emită recomandări populației privind măsurile cu caracter temporar care vor fi valabile pentru gestionarea situației epidemiologice și limitarea răspândirii COVID–19.

Reamintim că Ministerul Educației din România a emis și o notă informativă în care se stipulează că, începând cu 9 martie, instituțiile de învățământ superior pot reveni la activități didactice cu prezență fizică.

Autoare: Ana-Maria Sîrcu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente