În semn de solidaritate cu Ucraina, Hospice Angelus Moldova organizează Cupa la Tenis de Masă – un eveniment manifest în suportul refugiaților ucraineni, copiii și adulții, care suferă de boli amenințătoare de viață.
Hospice Angelus Moldova a anunțat că primește micuții care suferă de o maladie incurabilă și care împreună cu familiile lor au fugit de urgia războiului. Departamentul de Stomaterapie din cadrul fundației este disponibil să elibereze gratuit accesorii și pungi pentru stome refugiaților stomizați.
Persoanele interesate să participe la acest eveniment caritabil sunt invitate să formeze una sau mai multe echipe a câte 3 jucători sau să se înregistreze la etapa Individual. Charity entry pentru echipe – 2 000 MDL; Charity entry Individual – 230 MDL.
Resursele financiare colectate în urma acestui eveniment vor fi direcționate spre asigurarea confortului medico-social copiilor care suferă de maladii incurabile și adulților stomizați refugiați din Ucraina.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 martie, ora 8.30 la Top Cup Academy. (Chișinău, str. Bucuriei 12A). Înregistrări se pot face la 060794079 / [email protected].