În luna ianuarie 2022 a fost lansat și și-a început implementarea Proiectul 101007766 „Abordarea angajării informale în Asia: construirea de soluții post-COVID-19 pentru precaritate prin studii de caz bazate pe dovezi despre Bhutan, Laos, Maldive, Myanmar, Filipine, Thailanda și Vietnam (LABOUR)”. Proiectul este realizat în cadrul programului H2020-MSCA-RISE-2020 cu suportul Comisiei Europene.
Proiectul este coordonat de Universitatea din Tallinn (Estonia). Universitatea de Stat din Moldova împreună cu Dublin City University (Ireland), Stockholms Universitet (Sweden), Iscte – Instituto Universitário de Lisboa (Portugal), Latvijas Universitate (Latvia) și Marmara University (Turkey) sunt parteneri în cadrul proiectului, scrie usm.md.
Activitățile proiectului cuprind vizite de studii ale profesorilor și studenților din țările partenere, participări în activități științifice și de cercetare axate pe tematica proiectului „Abordarea angajării informale în Asia: construirea de soluții post-COVID-19 pentru precaritate prin studii de caz bazate pe dovezi despre Bhutan, Laos, Maldive, Myanmar, Filipine, Thailanda și Vietnam (LABOUR)”.
Perioada de implementare a proiectului este 2022-2023.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.