(foto) Implicare și devotament. Vă prezentăm povestea Gabrielei Beleuță, o tânără dedicată voluntariatului

gabriela (7)
Foto:arhivă personală

În ultimii ani, voluntariatul a devenit ca un hobby pentru mai mulți tineri, dar și pentru multe organizații din lume. Cu pași rapizi, acesta a reușit să devină apreciat peste tot. Gabriela Beleuță este una dintre tinerele care a reușit să se implice în mai mult de peste cinci organizații de voluntariat, fiind totodată una dintre cele mai active voluntare. De asemenea, Gabriela se regăsește printre tinerii care s-au implicat în activitățile de voluntariat pentru refugiații din Ucraina. Mai jos, vă invităm să-i descoperiți povestea.

Voluntariatul reprezintă activitatea voluntară a unei persoane sau a unui grup de oameni de a aduce folos comunității în care locuiește. Cel mai des, voluntariatul nu este remunerat, ceea ce ne arată că voluntarii fac totul din inimă. Sunt multe domenii în care poți activa ca voluntar. Exemplul bun sunt studenții de la medicină care adesea fac multe activități interesante ce le ajută în practica profesiei pe care doresc să o îmbrățișeze. Sunt voluntari care se clasează în mai multe categorii: sport, educație, artă, evenimente festive, lucrul în folosul comunității etc.

Gabriela Beleuță este o tânără de 18 ani, elevă în clasa a XII-a la liceul „Mihail Kogălniceanu” din capitală, care, de asemenea, a fost implicată în mai multe activități din țară, atât la Chișinău, cât și în nordul și sudul țării noastre. Ea a reușit să se implice în voluntariat începând cu vârsta de 14 ani, astfel reușind să-și creeze momente frumoase alături de oameni frumoși din comunitatea sa. Totodată, tânăra se implică foarte activ în viața liceului pe care îl frecventează.

Sursă foto: arhivă personală

# Despre activitatea Gabrielei în domeniul voluntariatului

„În mod sigur, voluntariatul a devenit pentru mine un stil de viață. Mulți ar asocia comparația cu o rutină, însă după patru ani de experiență în domeniu, pot afirma cu siguranță că este mult mai mult decât o simplă «rutină». Eu cred în schimbări și încerc să le fac în comunitatea mea pe cât de mult posibil prin intermediul voluntariatului. Nu mereu e simplu și amuzant, însă mereu după ce organizez ceva cu succes, emoțiile sunt pe măsură. Fac voluntariat pentru a face lumea un loc mai bun, pentru a demonstra că se poate și pentru a motiva și pe cei din jur să o facă.”

# Cum a ajuns să își înceapă activitatea în acest domeniu

„Am primit toată susținerea de care am avut nevoie. Părinții, profesorii și prietenii m-au susținut în totalitate în absolut tot ceea ce fac. Dar nu doar de susținere ai nevoie. Consider că motivația de a schimba ceva și procesul de formare pe care îl treci pe parcursul timpului te fac un activist mai bun. Astfel, pot menționa faptul că sunt participanta mai multor programe și traininguri ce m-au format, cum ar fi Wave Week Moldova (ADC), Youth Peace Fest Moldova (ADC), «Parlamentul Tinerilor» (INVENTO) și diverse seminare și proiecte implementate de către MilleniuM. Și cu siguranță nu mă opresc aici. Ador procesul de învățare continuă și, cine știe, poate ne vedem în viitor la vreun proiect.
Anume prin cadrul activităților de acest gen am ajuns persoana de astăzi. Pot afirma că proiectele la care am participat mi-au deschis ochii și m-au făcut să privesc situația mult mai real, dar și, nu în ultimul rând, oamenii din jurul meu m-au influențat. Ador să mă aflu printre oameni, să interacționez, să pun întrebări și să analizez părerile altora. Astfel, la momentul actual, pot garanta că știu persoane din toată țara care activează în același domeniu ca mine, fapt ce îmi oferă posibilitatea de a avea un spectru mai larg de informații și perspective.”

Sursă foto: arhivă personală

# Domenii în care a reușit să se implice

„Domeniul «Educație și Tineret» la sigur mă definește, așa că, pe parcursul ultimilor doi ani, încerc să mă implic cât mai mult în această sferă. Cu siguranță Consiliul Local de Tineret Centru a devenit mai mult decât un loc unde activez, este structura în care m-am regăsit 100 % și a devenit ca o familie pentru mine. Fac parte din grupul de elevi ce a fondat Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor, fiind după părerea mea o realizare semnificativă. Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă, Consiliul Municipal de Tineret Chișinău, Consiliul Local de Tineret Râșcani și multe alte structuri sunt alte exemple de organizații unde mi-am adus considerabil aportul și am încercat să fac o schimbare prin intermediul a tot ce am creat. Cu cât mai mult am avansat, cu atât mai multă experiență am căpătat, astfel devenind în majoritatea structurilor coordonatoare a Departamentului de comunicare și relații externe.”

# Despre activitatea în senatul liceului

„Consiliul școlar a fost cu siguranță punctul în care m-am regăsit și am înțeles ce vreau să fac în continuare. În momentul în care am fost aleasă pentru conducerea consiliului, mi-am dat seama câtă putere se află în mâinile mele. Să reprezinți vocea unei comunități de elevi e o responsabilitate mare, trebuie să educi în tine diverse calități și competențe pentru a putea lucra eficient, lucru care personal mi-a reușit. Organizez adesea multe festivități, cât și acte de voluntariat în liceul în care studiez și adesea ajut tinerii din liceu să se descopere prin diverse activități extrașcolare.”

Sursă foto: arhivă personală
Sursă foto: arhivă personală

# Voluntariat cu refugiații

Despre cum are loc activitatea de voluntariat la Moldexpo: „De când centrul Moldexpo a fost transformat în centru de triere pentru refugiații din Ucraina, mecanisme de lucru în calitate de voluntar au fost multe. La momentul de față, se lucrează după un mecanism destul de complex cu sarcini bine delimitate. Zilnic, suntem în jur de 50 de voluntari care ne mobilizăm pentru a acoperi o zonă cât mai mare de lucru dar și pentru a îndeplini eficient sarcinile propuse.

Există zona de primire a donațiilor, unde orice persoană poate dona lucruri de primă necesitate cum ar fi: produse alimentare, haine, produse de igienă, pături, perne etc. În acel punct, produsele sunt înregistrate și direcționate spre depozit.

Zona depozitului este una destul de complexă. Avem persoane care se ocupă de aducerea donațiilor de la punctul de primire, persoane care sunt responsabile de sortarea și depozitarea obiectelor donate și persoane care se ocupă de strângerea pachetelor cu obiecte de primă necesitate care ulterior sunt transportate la alte puncte unde sunt cazați refugiați sau sunt transmise persoanelor din pavilioane.

Zona pavilioanelor se împarte în două: zona galbenă (pavilionul 1) și zona verde (pavilionul 2). Totuși, responsabilitățile sunt aceleași în ambele blocuri. Avem persoane care se ocupă de înregistrarea persoanelor refugiate, persoane care se ocupă de alimentarea acestora, de cazare sau de răspunderea la întrebările care apar pe parcurs din partea persoanelor de origine ucraineană”.

Sursă foto: arhivă personală

Despre refugiați: „Evident, persoanele refugiate sunt derutate și speriate, în special în momentele când ajung la punctul de înregistrare și urmează să fie cazate. Totuși, încercăm să facem tot posibilul pentru a le face să se simtă cât mai bine și cât mai comod. Astfel, se organizează diverse activități pentru copii, dansăm împreună, le aducem jucării și cărți de colorat. Pentru cei maturi a fost organizat chiar un concert. Am reușit și să vorbesc cu unii dintre ei, aceștia susținând că sunt recunoscători pentru tot ceea ce facem și la momentul actual nu le lipsește absolut nimic”.

Despre experiența personală: „Munca pe teritoriul centrului de triere de la Moldexpo este într-adevăr foarte solicitantă. Personal, am fost aproape în fiecare zi acolo și am reușit să activez atât în tura de noapte, cât și în cea de zi. Pot afirma cu siguranță că trebuie să fii o persoană puternic emoțională. Nu neg faptul că am plâns când am văzut tot ce se întâmplă în jurul meu. Să vezi oameni care au lăsat absolut totul în urmă și au venit într-o țară complet străină, copii care se bucură enorm de mult pentru ca ai găsit un costum sportiv pe mărimea lor sau pentru că le-ai adus o ciocolată și un suc din depozit e ceva ce nu am crezut că generația mea va reuși să vadă. Anume pentru acești oameni suntem aici nonstop și ne dedicăm în totalitate. Au fost și zile când nu am reușit să mănânc sau am lucrat două-trei ture consecutiv, însă cumva zâmbetele refugiaților și speranța că mâine va fi mai bine reușește să mă motiveze.

Invitația mea este să vă implicați, deoarece chiar este nevoie. Toți am reușit deja să observăm că lumea este plină de ură și răutate, însă pentru a trece peste este nevoie de persoane puternice și motivate să facă o schimbare și să ajute în drumul nostru spre ceva mai bun. Acea persoană poți fi chiar tu!”.

# Sfaturi pentru tineri

„# Să nu vă fie frică să vă implicați. Dacă ați încercat un domeniu care nu v-a fost pe plac, încercați altul nou sau uitați-vă din altă perspectivă.
# Să nu vă fie frică să puneți întrebări, asta vă va ajuta să vă dezvoltați pe mai multe planuri.
# Informați-vă. Interesați-vă de ceea ce are loc la voi în comunitate și nu stați de o parte. Aici vă pot ajuta rețelele de socializare, paginile de știri (cum ar fi diez.md) și mai multe grupuri de oameni (prieteni, familie, colegi).
# Fiți sinceri, în primul rând cu voi înșivă, și distrați-vă la maximum.
# Organizațiile de voluntariat sunt cu brațele deschise pentru toți doritorii de a activa. Adesea puteți să le scrieți pe site-urile lor, cât și pe rețele de socializare (Facebook, Instagram, Twitter etc.), iar ei vă vor da unele sfaturi și vă vor accepta în comunitatea lor.”

Autoare: Tamara Samson

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente