Acum 40 de ani, parcul de distracții de la Valea Trandafirilor era o destinație de top unde tindeau să ajungă toți copiii veniți la capitală. Astăzi, imaginea parcului nu mai este atât de atractivă. Caruselele sunt ruginite și scârțâie, iar spațiul este pustiu. În urma unei vizite, am rămas cu senzația de parcă aici timpul s-ar fi oprit în loc.
Vedeți mai jos câteva imagini cu parcul de distracții surprinse recent de fotograful #diez.
Administrația parcului declara acum un an că încasările sunt foarte mici, de asta de o renovare nici nu poate fi vorba. Totuși, toate carusele sunt sigure, mai susțineau aceștia.
Printre cele mai populare carusele ale parcului se numără „Observatorul” sau cunoscut în popor sub denumirea „Roata Dracului”, „Trenulețul” și „Romanița”. În acest parc de distracții, mai pot fi găsite și Automate Electronice (care sunt puse în mișcare cu jetoane și reprezintă jocuri de arcadă din perioada URSS).