Efectul inflației. În 2022, pentru achitarea unui salariu mediu, va fi nevoie de două ori mai multe bancnote față de anul 2015

Bani
Foto:diez.md

Prețurile în Moldova cresc, dar și salariul nominal crește, care din păcate în cea mai mare parte este mâncat de inflație. Dacă în 2020 salariul mediu net (n.r. salariu curat, după achitarea impozitelor) pe economie a fost de 6 617 lei/lunar, atunci în 2021 el s-a ridicat estimativ la 7 600 lei/lunar. Pentru 2022 anticipăm un salariu mediu net pe economie de 8 600 lei/lunar.

În acest context, expertul în politici economice Veaceslav Ioniță a prezentat o analiză care ne arată de câte bancnote va fi nevoie pentru achitarea salariului. „Chiar dacă Banca Națională în prezent a triplat numărul bancnotelor de o mie de lei și a dublat numărul celor de 500 de lei, totuși pentru plata unui salariu trebuie din ce în ce mai multe bancnote. Iată așa un efect neașteptat al inflației, creșterii prețurilor și majorării de salarii”, a explicat economistul.

ionita.md

Dacă nu înțelegi prea bine terminii economici care se folosesc cel mai des în știri, te încurajăm să citești AICI explicațiile lor exprimate într-un limbaj simplu. Dicționarul financiar-bancar a fost elaborat de echipa #diez.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente