Cu cât au depășit chișinăuenii cantintatea de deșeuri generată de 31 decembrie și 1 ianuarie, comparativ cu zilele obișnuite

deșeuri
Foto:diez.md

Regia „Autosalubritate” anunță că în zilele de 31 decembrie și 1 ianuarie, în Capitală cantitatea de deșeuri generată a fost mai mare, decât în zilele obișnuite.

Potrivit vicedirectorului întreprinderii, Alexandru Bajura, pe parcursul a două zile, de la platourile de acumulare, s-au evacuat și transportat aproximativ 10 637 m3 de deșeuri, cu aproape 1 700 m3 mai mult decât în două zile obișnuite.

Astfel, pe 31 decembrie au fost îndeplinite 174 de curse care au evacuat 5 537 m3 deșeuri, iar pe 1 ianuarie cca 150 de curse, fiind evacuate 5100 m3 deșeuri.

„Mari generatoare de deșeuri în această perioadă sunt centrele comerciale, după care urmează locuitorii capitalei, care tradițional în ajunul sărbătorilor de iarnă fac curat în gospodării”, precizează Bajura.

În total în cele două zile, au fost prezenți pe linie 45 de autospeciale și 59 hamali, care în total au efectuat 323 de curse, pentru a reuși evacuarea la timp a deșeurilor.

Într-o notă informativă, Regia „ Autosalubritate” informează că în zilele obișnuite, pe zi sunt efectuate în medie 145 de curse, fiind evacuate din oraș circa 4 500 m3 deșeuri.

Totodată, Î.M. Regia „ Autosalubritate” îndeamnă cetățenii să sune la numărul de telefon (022) 747-520 pentru a anunța adresele unde platourile de depozitare a deșeurilor sunt supraîncărcate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente