Astăzi, 20 decembrie, Centrul de Cercetări Științifice al Găgăuziei „M. V. Marunevici”, sărbătorește aniversarea a 10-a de la fondarea acestuia. La eveniment sunt prezenți, reprezentanții autorităților publice locale și centrale, misiuni diplomatice, mediu academic, înalți oaspeți.
În cadrul evenimentului, Universității Tehnice a Moldovei i-a fost acordat Trofeul Aniversar al instituției – pentru contribuția națională în domeniul cercetării pe segmentul Tehnologiilor Informaționale. Premiul a fost înmânat dlui Dinu ȚURCANU, prorector informatizare, relația cu mediul socio-economic, imagine și comunicare, care este prezent la eveniment.
Dl Țurcanu a mulțumit directoarei Centrului, dnei Irina CONSTANTINOVA, pentru relațiile frumoase de parteneriat între cele două instituții, apreciind, de asemenea, încrederea acordată UTM de către autoritățile regiunii pentru instruirea viitorilor ingineri, atât de necesari pentru dezvoltarea Republicii Moldova.
Dl prorector a venit cu un mesaj de felicitare din numele UTM cu ocazia frumoasei aniversări, apreciind înalt abordarea inovativă a echipei Centrului „M. V. Marunevici” în realizarea obiectivelor.
Dl Țurcanu a punctat că și în continuare, părțile vor contribui la dezvoltarea relațiilor între instituții în domeniul Ingineriei și Educației prin schimb de informații în domeniul științific, atât cu prezență fizică, cât și în regim online. De asemenea, părțile vor colabora la organizarea şi desfășurarea evenimentelor științifice, simpozioanelor și meselor rotunde, cooperarea științifică bilaterală, precum și la facilitarea schimbului de realizări științifice și educaționale.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.