Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat legea pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova. Astfel, compania „Teleradio-Moldova” (TRM) a trecut sub controlul parlamentului.
Monitorizarea instituțiilor publice de către parlament este un indicator de bună guvernare. Controlul parlamentar se efectuează prin diverse mijloace. Scopul oricărui control parlamentar este de a verifica actele și acțiunile conducătorilor autorităților/instituțiilor publice sub aspectul conformității cu legea, respectării drepturilor și libertăților omului, precum și al corespunderii cu interesul general al societății.
Respectiv, se propune ca organul care numește persoana într-o funcție să aibă posibilitatea de a o revoca din funcție în cazul în care se constată că acea persoană a executat necorespunzător sau nu a executat obligațiile, prerogativele sau atribuțiile sale.
Pe 4 noiembrie, deputații PAS au votat modificarea la Codul serviciilor media audiovizuale ce prevede reîntoarcerea companiei Teleradio-Moldova (TRM) sub control parlamentar.