Seminarul științific național „Patrimoniul arhitectural: aspecte tehnice, economice și juridice” a fost găzduit de UTM

7db20c1d3c92666729fbf0d62629eeee

Pe data de 27 octombrie 2021l, Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului (DIDEI), Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru (FCGC), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a găzduit seminarul științific național „Patrimoniul arhitectural: aspecte tehnice, economice și juridice”, ediția a 2-a, care s-a desfășurat în cadrul Proiectului „Sporirea valorii patrimoniului cultural din Republica Moldova”.

Organizat în format mixt – fizic și online – forul științific a întrunit profesori, doctoranzi, reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Băncii Naționale a Moldovei și ai mai multor bănci comerciale, Agenției Relații Funciare și Cadastru, firmelor de construcții.

Unul din subiectele abordate s-a referit la includerea clădirilor istorice în categoria clădirilor „verzi” din Republica Moldova, cu o amplă prezentare în acest sens a evoluat Liliana JITARI, lector universitar în cadrul Departamentului Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului, FCGC-UTM. D-sa a adus în atenția publicului celebrul citat lansat de Victor Hugo la 1825, care a devenit laitmotivul evenimentului: „Oricare” ar fi drepturile de proprietate, distrugerea unui monument istoric nu trebuie să fie tolerată. Există două lucruri într-un edificiu: folosința și frumusețea sa. Folosința aparține proprietarului, frumusețea, lumii; a o distruge înseamnă a-ți depăși drepturile.”

În context, a fost subliniată necesitatea inspectării expres a clădirilor din centrele istorice. Un accent deosebit a fost pus pe clădirile istorice în curs de reabilitare, dar și pe dezvoltarea politicii de finanțare a patrimoniului arhitectural.

Din partea gazdelor – Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului, FCGC-UTM, conf. univ., dr. în tehnică Gheorghe CROITORU a prezentat o analiză a cadrului legislativ și normativ în construcții privind evaluarea și intervenția la clădirile patrimoniului cultural istoric a evoluat. Iar conf. univ., dr. în drept Zinaida LUPAȘCU a făcut o prezentare despre „Patrimoniul în dreptul mediului. O victorie sau un eșec?”.

Participanții au abordat de asemenea, probleme tehnico-inginerești, economico-financiare, de marketing și conceptual-juridice privind patrimoniul cultural istoric și arhitectural.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente