(video) Igor Dodon renunță la mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Dodon

Igor Dodon renunță la mandatul de deputat al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă. De asemenea, Dodon a menționat că nu va mai fi nici președinte al Partidului Socialiștilor.

„Nu văd sensul să fiu în acest parlament. Eu consider că pot fi mai eficient în alte funcții. O cerere în acest sens va fi transmisă secretariatului în următoarele zile”, a declarat Dodon.

Dodon a specificat că nu pleacă din PSRM, pur și simplu PSRM nu va mai avea președinte, va avea în loc un organ colegial cu un secretar executiv. Plecarea din parlament o face pentru că (,) crede că va putea să se manifeste în opoziție mai bine în afara parlamentului, pentru a demonstra că nu se teme să rămână fără imunitate și pentru a consolida relațiile-economice moldo-ruse.

Totodată, Dodon a anunțat că va avea funcția de director în cadrul unei noi organizații – „Uniunea oamenilor de afaceri moldo-rusă”. Organizația a fost fondată de una dintre cele mai mari asociații ale oamenilor de afaceri din Federația Rusă, „Delovaia Rossia”.

Urmărește declarațiile lui Dodon mai jos.

Igor Dodon a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova în urma alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente