Controlul averilor persoanelor publice va fi extins asupra rudelor și donatorilor. Vor fi controlate și bunurile virtuale

parlament

Deputații au votat astăzi, 7 octombrie, în lectură finală Modificările Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și a Legii privind declararea averii și a intereselor personale.

Prevederile proiectului propun extinderea controlului averii și intereselor personale asupra soțului/soției, părinților/socrilor și copiilor persoanei supuse controlului. Dacă persoana supusă controlului se află în concubinaj sau dacă are persoane la întreținere, verificarea se va extinde și asupra averii acestor persoane. Mai mult, controlul ar putea fi extins și asupra donatorilor.

În procesul efectuării controlului persoanelor publice vor fi verificate nu doar veniturile dobândite pe parcursul exercitării mandatului sau funcției, raportat la situația averilor deținute, dar va fi examinate și luat în considerare și cheltuielile realizate. În acest sens, subiecții trebuie să declare și serviciile, valoarea cărora depășește zece salarii medii pe economie. Plafonul este valabil pentru fiecare categorie de servicii în parte. De asemenea, și bunurile virtuale trebuie să fie declarate, cum ar fi Bitcoinul.

Bunurile urmează să fie declarate la valoarea lor de piață. O modificare propusă de autorii inițiativei legislative este acordarea dreptului inspectorului de integritate de a solicita efectuarea unor expertize sau evaluări pentru determinarea valorii de piață a bunurilor supuse verificării. Modificarea respectivă va impulsiona subiectul declarării să specifice valoarea reală a bunurilor declarate. Iar în cazul în care inspectorul de integritate are dubii rezonabile privind declararea unui bun sub valoarea reală a acestuia, aceasta va avea posibilitatea să dispună efectuarea unei evaluări.

Totodată, în lectura a doua, a fost exclus articolul care permite Autorității Publice de Integritate să solicite conducerii organizației publice sau autorităților responsabile de numirea în funcție a subiectului declarării posibilitatea de suspendare din funcție a persoanelor în privința cărora s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese sau avere nejustificată.

Puteți consulta proiectul de lege aprobat AICI!

Taguri: #Parlament2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente