12 localități din raioanele Cahul și Ungheni s-au angajat să promoveze egalitatea de gen, în cadrul evenimentului de extindere a parteneriatelor din cadrul proiectului EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.
În cadrul evenimentului, a avut loc semnarea oficială a Memorandumurilor de Cooperare cu Autoritățile Publice Locale din Pelinei, Cucoara, Alexanderfeld, Vadul lui Isac, Alexandru Ioan Cuza, Baurci-Moldoveni din raionul Cahul și s. Cornești, or. Cornești, Costuleni, Sculeni, Teșcureni, Valea Mare din raionul Ungheni. Primarii și primarele acestor localități, viitoare campioane în egalitate de gen, au primit seturi cu echipamente IT conținând câte un laptop, o stație de andocare pentru a se conecta la monitoare de dimensiuni mari, un monitor, o imprimantă cu scaner, un proiector, un ecran de proiecție trepied mobil, dar și accesorii necesare pentru buna funcționare a instituțiilor.
Magdalena Mueller-Uri, șefa Departamentului Operațiuni a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că pandemia Covid-19 a pus în evidență mai multe provocări și a încurajat partenerii Proiectului EVA, reprezentanții societății civile și autoritățile publice locale, să ofere tot suportul necesar beneficiarilor, pentru a obține rezultate tangibile și să contribuie la îmbunătățirea vieții locuitorilor din cele două raioane în atingerea egalității de gen. De asemenea, a subliniat faptul că egalitatea de gen este o prioritate pe agenda Uniunii Europene, iar echipamentul IT va contribui la dezvoltarea sănătoasă a comunităților și la sporirea transparenței și implicării atât a femeilor cât și a bărbaților în procesele decizionale locale.
Alexandra Piscunov, primară satul Vadul lui Isac din raionul Cahul a menționat că este mândră să facă parte din primele comunități din Moldova care vor include în strategiile locale obiectivele comportamentale și vor aplica inovația socială precum devianța pozitivă pentru a promova și susține egalitatea de gen în localitate, iar Alexei Antoci, primar Valea Mare, raionul Ungheni a menționat că datorită proiectului EVA vor putea aplica bunele practici europene la nivel local, vor transforma bugetele să fie sensibile la gen, iar acest lucru îi va ajuta să dezvolte o societate sănătoasă.
De asemenea, au fost semnate o serie de acorduri noi de parteneriat cu societatea civilă, printre care Terre des Hommes (TdH), Centrul pentru Dezvoltare (CPD), Asociația Presei Independente (API), Copil Comunitate Familie (CCF) și Centrul Național de Formare, Asistență, Consiliere și Educație din Moldova (CNFACEM).
În cadrul evenimentului de extindere a parteneriatelor, au fost anunțate și inițiativele locale pentru APL, dar și cele 9 granturi mici care vor fi oferite reprezentanților societății civile din Cahul si Ungheni, în vederea promovării egalității de gen și a împuternicirii femeilor în raioanele Cahul și Ungheni.
Dominika Stojanoska, reprezentanta de țară UN Women Moldova, a reiterat faptul că extinderea parteneriatelor în cadrul proiectului EVA, va facilita asigurarea drepturilor și oportunităților egale pentru a îmbunătăți viața femeilor și bărbaților, fetelor și băieților din aceste două raioane „Suntem încântați de aceste noi parteneriate, inclusiv cu organizațiile locale, deoarece ele sunt cele care vor continua funcționalitatea lucrurilor și vor susține aceste eforturi de promovare a egalității de gen în comunitate. Proiectul EVA este un proiect complex și promițător, și prin intermediul lui, ne propunem în comun cu APL-urile locale și societatea civilă, să asigurăm politici și bugete care vor răspunde diferitelor nevoi ale femeilor și bărbaților, iar echipele multidisciplinare vor fi implicate tot mai mult în prevenirea violenței pe bază de gen și protecția fetelor și femeilor”.
Ilija Talev, reprezentantul adjunct al UNICEF Moldova a declarat că „Vom continua să lucrăm cu mamele, tații, învățătorii, medicii, presa locală, etc. pentru a preveni violența față de copii, dar și să promovăm egalitatea de gen la Cahul și Ungheni prin extinderea acestor parteneriate. Sperăm că beneficiile vor fi replicate nu doar în aceste raioane, dar și în alte localități din Moldova. Noile parteneriale ne vor ajuta să avansăm și să îmbunătățim capacitățile mass-mediei locale în sensibilizarea și raportarea etică a violenței față de copii și a violenței pe bază de gen, vom implementa servicii alternative sigure pentru copiii victime a violenței, și vom pune un accent deosebit pe Telefonul Copilului – canal sigur de raportare și asistență a copiilor victime a violenței.”
Menționăm că în luna decembrie 2020, au fost semnate memorandumurile de parteneriat cu primarii și primarele din 12 localități ale raioanelor Cahul și Ungheni (Cahul, Andrușul de Jos, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni, Zîrnești, municipiul Ungheni, Pîrlița, Manoilești, Măcărești, Rădenii Vechi, Zagarancea), împreună cu opt organizații ale societății civile întru promovarea egalității de gen și combaterea violenței împotriva femeilor și copiilor.
Astfel, RCTV Memoria, AO FĂCLIA, Centrul CONTACT-Cahul, Centrul Media pentru Tineri, Asociația AVE Copiii, Asociația EDUCAT, Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP), Institutul Mamei și Copilului susțin eforturile acestor 12 localități în transformarea lor în comunități campioane în egalitate de gen.
Despre proiectul EVA:
În 2020, Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) Moldova, în parteneriat cu Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), a început implementarea proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană. Acesta are două obiective majore: promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor prin integrarea componentei de gen în politicile publice locale, dar și combaterea violenței domestice împotriva femeilor și copiilor. Proiectul va fi implementat în 24 localități din raioanele Cahul și Ungheni și va dura până în decembrie 2022.
Acest comunicat este lansat în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF. Conținutul său este în întregime responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.