„Cu siguranță ne așteaptă o corecție.” Prețul gazului natural va fi majorat din toamnă

dsc_4072-1024×683

În toamnă se va scumpi gazul natural pentru consumatorii din Moldova. Anunțul a fost făcut de directorul general al MoldovaGaz, Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Persona” de la postul de televiziune NTSTV.

Vadim Ceban spune că de vină ar fi creșterea prețului la gaz pe piața internațională, dar că deocamdată este devreme de spus cu cât va crește prețul final.

„Este încă devreme de vorbit. Vom vorbi când, deja, va fi semnată o nouă înțelegere sau când va fi prelungit actualul acord cu Gazprom. Abia atunci vom putea vorbi despre tarife. Dar, cu siguranță, pot să spun că o modificare a tarifelor va fi. Acum nu pot să dau cifre concrete, dar principalul motiv al creșterii prețurilor este tariful mai mare la gazul natural”, a menționat Ceban.

Potrivit şefului MoldovaGaz, acum se duc negocieri cu Gazprom pentru un nou contract de import a gazelor, care trebuie să fie semnat până pe 1 octombrie.

„În acest context lucrăm deja cu cei de la Gazprom, sperăm cât mai curând să fie instituit noul guvern ca împreună cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, cu APP, cu ANRE să explicăm situația creată, noi deja am făcut analiza situației și împreună cu noul guvern să întreprindem pașii care sunt necesari pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova în ceea ce privește livrarea de gaze naturale”, a mai susținut șeful MoldovaGaz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente