ADMITERE 2014: Noi modificări ar putea fi introduse la admiterea în universități

IMG_9794-624×416
Foto:Admitere 2013 USM. Ministerul Educației propune modificări la Metodologia de admitere în învățămîntul superior.

Ministerul Educației a propus pentru discuții publice modificările la Metodologia de admitere în învățământul superior.

Schimbările se referă la perioada de organizare și desfășurare a concursului de admitere, facilități, cotele de înmatriculare, inclusiv și pentru candidații care solicită limba rusă de instruire. Propunerile ministerului au fost consultate cu universitățile.

Astfel, se propune ca admiterea pentru Ciclul I şi Ciclul II să se desfășoare în perioada 21 iulie – 31 august 2014. Instituțiile de învățământ superior vor putea decide în mod independent perioada de depunere a cererilor, desfășurarea probelor, prezentarea dosarelor în original, afișarea rezultatelor finale de înmatriculare.

Totodată, Ministerul Educației propune să fie exclusă divizarea locurilor pentru înmatriculare în baza principiului locului de trai (rural/urban). Acest mod de organizare a admiterii pune în condiții egale de evaluare toţi absolvenţii programului liceal.

Tradițional va fi menținută cota de 15 la sută din numărul total de locuri prevăzute în planul de admitere cu finanțare bugetară pentru anumite categorii defavorizate de candidați. Prioritate se va acorda copiilor orfani şi celor rămași fără îngrijirea părinților cu statut de copil orfan şi copiilor cu gradul de dizabilitate sever sau accentuat. Candidații care se înscriu în celelalte categorii sociale, stipulate în regulamentul de admitere, vor fi înmatriculați la locurile neacoperite la această cotă în ordinea descrescătoare a mediilor de concurs.

În acest an se propune desfășurarea concursului de admitere fără divizarea locurilor prevăzute pentru înmatriculare pe cote de candidați după limba de instruire în instituţia preuniversitară absolvită. Grupele cu instruire în limba rusă se propune a fi formate în funcție de solicitări, în limita locurilor planificate în Planul de înmatriculare. Candidaţii la studii vor menționa în cererile de admitere la concurs în ce limbă doresc să își facă studiile după înmatriculare.

Ministerul Educației menționează că și în sesiunea de admitere 2014, candidații au dreptul să se înscrie concomitent la mai multe specialități din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe universități, cu posibilitatea de a fi înmatriculați la o singură specialitate în cadrul unei singure universități.

Modificările urmează să fie aprobate la Colegiul Ministerului Educației.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente