Preşedinta, Maia Sandu, a negat că ar fi ştiut şi că ar fi agreat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, răpirea judecătorului ucrainean Nicolae Ceauş, aşa precum susţin deputaţii socialişti Adrian Lebedinschi şi Grigore Novac.
„Am auzit aceste minciuni deja de câteva ori şi aceşti socialişti insistă pe această minciună. Eu o să merg în instanţa de judecată. Eu nu am fost implicată în acest şi nu am ştiut. Îmi pare rău că instituţiile statului nu au reuşit să afle despre aceasta sechestrare din timp şi să o prevină”, a menționat Maia Sandu.
Maia Sandu a mai explicat că ştia despre prezenţa lui Ceauș pe teritoriul ţării şi neagă faptul că a discutat acest subiect cu omologul sau ucrainean Vladimir Zelenski.
„Prima dată eu am auzit despre faptul că există un judecător ucrainean în Republica Moldova în 2019, când eram în funcţia de prim-ministru. Atunci preşedintele Zelenski mi-a zis despre asta. Am spus că mă documentez. După asta nu am avut nicio discuţie cu domnul Zelenski”, a spus șeful statului.
Amintim că, Nicolae Ceauș ar fi fost răpit în data de 3 aprilie, din Chişinău. Două persoane care ar fi fost implicate se află în arest. Anterior, autorităţile au anunţat că vor să percheziţioneze o maşină a Ambasadei Ucrainei, întrucât au existat suspiciuni că Ceauș ar fi fost scos din Moldova, cu automobilul misiunii diplomatice.