Proiectul „50/50: Drepturi egale, responsabilități egale” s-a desfășurat pe tot parcursul anului 2020 fiind implementat de către Asociația Obștească „Pro Cimișlia”. În cadrul proiectului, au fost create trei grupuri comunitare de inițiativă, în orașul Cimișlia, satul Gura Galbenei și satul Selemet.
Prin intermediul acestor grupuri, 55 de persoane au devenit lideri ai comunităților, fiind capabili în munca lor zilnică să:
- explice și încurajeze bărbații să preia un rol activ în treburile casnice și de îngrijire a copiilor;
- demonstreze avantajele pe termen lung a unui astfel de comportament din partea bărbaților;
- prevină situațiile de violență domestică printr-o implicare activă în situația unei familii vulnerabile din acest punct de vedere;
- conlucreze cu colegii săi din alte domenii/ servicii pentru a preveni o situație de risc sau a oferi suport unei familii care necesită acest lucru.
Scopul proiectului a fost de a motiva viitorii părinți să se implice în activitățile de îngrijire a copiilor, urmând normele sociale și principiile egalității de gen. Astfel, pentru a pune la dispoziția participanților un instrument de lucru accesibil, coordonatorii proiectului au inițiat atelierul de instruire – „Școala viitorilor părinți”.
Atelierele de instruire au adunat peste 200 de tați, care au fost informați despre cum pot planifica o familie și cum se pot implica la creșterea copiilor. De asemenea, participanții au învățat despre importanța rolului unui tată activ și despre efectele și avantajele pozitive pe termen lung în procesul de îngrijire a copilului.
Totodată, în cadrul proiectului, 61 de viitori părinți au fost instruiți și ghidați, ca să se implice și mai activ în îngrijirea copiilor și să-și îmbunătățească capacitățile de comunicare cu membrii familiei, în special, în perioada de după nașterea unui copil.
Pentru proiectul 50/50: Drepturi egale, responsabilități egale, reprezentanții Asociației Obștești „Pro Cimișlia” au organizat 12 ședințe la „Clubul de discuții duminicale”. În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte legate de paternitate și partajarea sarcinilor în familie.
De asemenea, în cadrul proiectului a fost organizat concursul de fotografie „Un Tată Bun”, la care au participat locuitori din cele trei locații: Cimișlia, Gura Galbenei și Selemet. În urma concursului, au fost selectate 30 de lucrări care au fost expuse într-o expoziție mobilă de fotografii, cu genericul „Dragostea și armonia în familie fac părinții și copiii fericiți”.
Începând cu luna mai, până la sfârșitul anului curent, expoziția a „călătorit” în cele mai importante instituții publice din cele trei comunități, în vederea promovării mesajului proiectului. Expoziția a fost vizitată de peste 3.400 de persoane. Scopul concursului și a expoziției a fost de a promova bunele practici în rândul taților, prin intermediul fotografiilor realizate în familiile din raionul Cimișlia.
În același timp, proiectul 50/50: Drepturi egale, responsabilități egale a reușit să informeze și alte persoane interesate de aceste subiecte importante, prin diverse materialele informative elaborate.
- Circa 200 de viitori părinți au primit pliante informative, din care s-au putut informa despre prestațiile sociale de care pot beneficia familiile din Republica Moldova și serviciile teritoriale care oferă suport părinților în creșterea și educarea copiilor.
- Au fost distribuite 60 de ghiduri de instruire a membrilor grupurilor comunitare de inițiativă.
- Au fost realizate și distribuite 10 reportaje și emisiuni la TV, prin care au fost promovate mesajele proiectului.
- Au fost publicate 8 articole în ziarul regional „Gazeta de Sud”, în care au fost abordate problemele legate de gen și participarea părinților la îngrijirea copiilor.
Proiectul „50/50: Drepturi egale, responsabilități egale” a fost implementat de Asociația Obștească „Pro Cimișlia”, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele financiare acordate de Fundația OAK.