Peste 107 000 de cetățeni de pe teritoriul municipiului au fost vaccinați cu prima doză de ser împotriva infecției COVID-19 și peste 33 000 și cu a doua doză, conform datelor din 12 iunie.
În context, Primarul General, Ion Ceban, a ținut să remarce că rata de vaccinare în municipiu este de peste 20 %, (comparativ cu circa 11 % la nivel național), iar aceste date nu sunt cele așteptate de autorități. „Specialiștii afirmă că comportamentul virusului depinde de acoperirea cu vaccin. Îndemn populația să se imunizeze imediat sau cât mai curând, să avem minim 70 % din populație vaccinată. Doar în aceste condiții vom putea reveni la normal. Toate serurile sunt eficiente”, a mai menționat Ion Ceban.
Procesul de imunizare antiCOVID a populației din capitală și din suburbii continuă. Vaccinarea este gratuită și disponibilă pentru toți doritorii, indiferent de viza de reședință sau locul de trai, în toate instituțiile medicale de asistență medicală primară, Centrul municipal de vaccinare Chișinău și prin intermediul echipelor mobile.
Bilanțul cazurilor confirmate COVID-19 în municipiul Chișinău, la ziua de 12 iunie 2021 a ajuns 106 425 de persoane, dintre care 103 409 pacienți au fost recuperați, iar 1 889 au decedat.
Capitala rămâne în continuare în alertă epidemiologică sporită prin infecția de coronavirus, deși, numărul cazurilor de contaminare este în scădere evidentă. În municipiul Chișinău se menține gradul de alertă „COD GALBEN” – impact minim cu risc posibil de declanșare a urgenței în sănătate publică, ca rezultat a incidenței scăzute la 100 000 de locuitori.