Perchezițiile de la Calea Ferată. Slusari: „Au fost găsite 3 milioane de lei și circa 100 000 de euro”

calea-ferată-tren-1280×720-1-920×518
Foto:Calea Ferată a Moldovei/simbol

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a efectuat ieri, 3 iunie, percheziții la Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei. Totodată, vicepreședintele parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat că la domiciliile și oficiile mai multor foști șefi de la Calea Ferată au fost găsite 3 milioane de lei și circa 100 000 de euro. Procuratura Generală nu a confirmat această informație.

„Azi au fost efectuate perchezițiile la domiciliile și oficiile lui Iurie Topala (ex-director CFM), Grigore Condurachi (ex-vicedirector CFM), precum si la oficiile companiilor de expediție, ce aparțin: Pirlog M., Objelianskaia I., Godzin V., Balan D., Mitu E., etc. implicați in deturnarea circa 300 de milioane de lei a patrimoniului întreprinderii de stat CFM prin intermediul companiilor offshore, în perioada anilor 2015-2019, când Plahotniuc controla Calea Ferată.

În urma perchizițiilor, la unele persoane au fost găsite 3 milioane de lei și circa 100 000 de euro. Asta în situația când angajații CFM rămân aproape 6 luni fără salarii”, a declarat Alexandru Slusari.

La momentul dat, Procuratura Generală nu a venit cu informații în acest sens.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente