Transformarea digitală este o prioritate pentru afacerile care încă nu au reușit să migreze în mediul online. Pentru ca întreprinderile să-și poată continua activitatea, industria serviciilor financiare creează soluții revoluționare de dezvoltare digitală și scalare a business-ului mai aproape de clienți și consumatori.
Ca ideile inovative să fie realizate cu succes, domeniul fintech trebuie să cunoască și să înțeleagă suficient de bine cadrul legal de desfășurare a activității, dar și pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a munci în conformitate cu normele legislative. Din acest motiv, dar și pentru a constitui punți de conexiune dintre cele două industrii, Fintech Moldova alături de partenerii săi Bivol Soțchi & Partners organizează o serie de evenimente dedicate sectorului fintech. Sesiunile se vor desfășura online, lunar, fiind realizate cu susținerea partenerilor externi de dezvoltare USAID și ambasada Suediei, în cadrul proiectului TEKWILL.
Subiectele care urmează a fi abordate vizează cadrul legal de reglementare, legile care prevăd funcționarea afacerilor de tip fintech dar și cele anti-spălare de bani, date personale și GDPR, eKYC și modalități de identificare la distanță, precum și instituțiile reglementatoare a activităților financiare.
Ana Chirița, Directoarea Proiectului TEKWILL: „Digitalizarea afacerilor și a serviciilor în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii va permite companiilor să se alinieze la schimbările care au loc la nivel global. Proiectele pe care Tekwill le desfășoară sunt destinate tocmai acestor procese de transformare digitală. Mai mult, inițiativele noastre vin să conecteze startupurile și să le ofere posibilitatea de a obține cunoștințe, schimb de experiență și acces la o rețea mare de profesioniști din domeniu. Proiectul Fintech Moldova reprezintă o demonstrație în acest sens, prin care noi vom continua să instruim și să ajutăm întreprinderile în calea lor spre dezvoltare.”
Ștefan Nistor, coordonator Fintech Moldova: „Pentru ca companiile și startup-urile fintech noi din țară să poată activa în conformitate cu legea este important să existe, în primul rând, o bună înțelegere a limitelor și oportunităților pe care le oferă cadrul regulatoriu din Moldova. Un guideline clar al cadrului de reglementare pentru industria Fintech ar putea sprijini dezvoltarea unui sistem financiar digitalizat și robust, precum și ar putea deschide calea pentru mai multe inovații și soluții financiare. Aceste șase webinare organizate de Fintech Moldova vin să ofere baza de cunoștințe necesară celor care sunt interesați în industria tehnologiilor financiare.”
Ce spune legislația despre industria Fintech
În cadrul primului webinar din seria celor șase evenimente online, reprezentanții companiei Bivol Soțchi & Partners au venit cu o prezentare introductivă despre cadrul legal tangent industriilor financiare și fintech pe care companiile trebuie să-l cunoască. Aceștia au relatat despre legile Anti Spălare de Bani (AML), Crowdfunding, Open Banking și eKYC.
Industria Fintech reprezintă punctul de legătură dintre instituțiile financiare cu tehnologiile informaționale. Mișcarea „fintech” vine din două direcții: prima reprezintă instituțiile financiare deja existente și care sunt licențiate, precum bănci, instituții de creditare nebancară, companii de asigurări, servicii de plată, societăți de investiții etc, iar cea de-a doua – sunt dezvoltatorii IT și startup-urile din domeniul tehnologiilor informaționale.
Andrei Bivol, partener Bivol Soțchi & Partners: „Instituțiile financiare care beneficiază de autorizații și licențe de activitate și doresc să-și digitalizeze afacerile o pot face simplu, fără a întâmpina complicații legislative. Situația este mai complicată pentru companiile IT care nu dețin licență de prestare a serviciilor financiare, dar vor să genereze soluții digitale pentru sectorul fintech. Din acest motiv, este necesar să cunoască cu exactitate care sunt normele legislative ce reglementează activitatea financiară și cum să procedeze pentru a activa conform legislației în procesul de dezvoltare și implementare a soluțiilor inovative pentru sectorul financiar..”
Reprezentații Bivol Soțchi & Partners au menționat că în legistația RM există lacune și la capitolul finanțării participative – crowdfundingul bazat pe împrumuturi dar și cel bazat pe investiții. Din acest motiv, companiile licențiate în diferite domenii de activitate nu pot presta servicii de banking, iar parteneriatele cu companiile financiare care dețin licențe în domeniul financiar reprezintă o soluție în acest sens.
Pentru a oferi posibilitatea de a înlesni activitatea financiară, în prezent, Guvernul a publicat un proiect de lege cu privire la serviciile de finanțare participativă dar și un pachet de modificări legislative pentru digitalizarea economiei, care urmează a fi aprobate.Inna Soțchi, partenera Bivol Soțchi & Partners: „Avem speranța că proiectele de legi propuse spre aprobare de către Guvern cu privire la digitalizarea economiei RM vor elimina carențele din sistem, oferind posibilitatea companiilor tehnologice să-și dezvolte nestingherit activitatea. Un alt aspect important reprezintă politicile AML de reglementare. În Republica Moldova, autoritățile cu funcții de supraveghere sunt Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieții Financiare și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Deși acești regulatori supraveghează domenii paralele de activitate, atribuțiilor lor în domeniul AML se pot suprapune. Startup-urile din domeniul fintech trebuie să identifice punctual regulatorii care le supraveghează activitatea și să depună o diligență sporită în vedere elaborării unor politici interne de KYC și AML conform legii.”
O altă recomandare și politică instituită la nivel european și care este obligatorie pentru anumite genuri de activitate financiară este KYC. Aceasta reprezintă toate procesele unei companii care verifică identitatea clienților săi pentru a preveni spălarea banilor, furtul de identitate, frauda finanaciară și finanțarea terorismului.
Evenimentele pe diferite tematici de compliance și regulatory framework stabilite pentru sectorul financiar din Moldova se vor desfășura în penultima zi de joi a lunii, până în luna octombrie inclusiv și sunt realizate de Fintech Moldova, cu susținerea partenerilor externi de dezvoltare USAID și ambasada Suediei, în cadrul proiectului TEKWILL.
Lista webinarilor viitoare poate fi văzută pe site-ul Fintech Moldova (fintech.md) și pot fi urmărite pe pagina de Facebook Fintech Moldova.