Ce înseamnă pentru un absolvent al unei facultăți să nu-și uite rădăcinile, să se intereseze de succesele, dar și de problemele cu care aceasta se confruntă? Pentru absolvenții Universității Tehnice a Moldovei aceasta înseamnă, întâi de toate, să mențină peste ani legătura cu Alma Mater, indiferent de poziția socială, funcția sau statutul social pe are îl dețin.
Este și cazul absolvenților Facultății Urbanism și Arhitectură. Din plăcerea de a susține dezvoltarea continuă a facultății care l-a format, Boris MARCOCI, absolvent al specialității „Construcții”, promoția anului 1989, actualmente director al SRL „MARSHARCON” din Bălți, specializată în lucrări de execuție a construcțiilor civile și infrastructură rutieră și producerea materialelor. Aflând că Facultatea își primenește „straiele”, s-a interesat de ce ar avea nevoie, pornind de la profilul întreprinderii pe care o conduce. Așa a ajuns să contribuie la primenirea celui mai vizibil sector al Alma Mater, donând 300 de metri pătrați de piatra de pavaj pentru amenajarea terenului de la intrarea în blocul de studii nr. 9, transmite utm.md.
Mândru de implicarea fostului discipol, reacția decanului FUA, conf. univ., dr. Sergiu BEJAN, nu a întârziat. D-sa a postat un mesaj de mulțumire pe Facebook, „ca să știe toată lumea că absolvenții UTM nu-și uită rădăcinile și susțin cu ardoare dezvoltarea continuă a Alma Mater”.
În scurt timp, acest mesaj de mulțumire a fost preluat ca o provocare și de un alt absolvent – Spiridon SĂU, director al SRL CORSAG, parte a NOUCONST GROUP, s. Parcova, raionul Edineț. În baza unui contract de colaborare cu Departamentul Ingineria Infrastructurii Transporturilor, întreprinderea sa, specializată în lucrări de execuție a construcțiilor civile și infrastructură rutieră, producerea materialelor, a donat FUA 120 de metri pătrați de pavaj.
Astfel, grație acestor susțineri generoase, facultatea se va „schimba la față” și va „străluci” în continuare.
De altfel, cele două întreprinderi nominalizate mai sus susțin în permanență activitatea Departamentului Ingineria Infrastructurii Transporturilor și a Facultății Urbanism și Arhitectură prin implicarea în modernizarea acestora, schimbul de experiență, implementarea rezultatelor lucrărilor de cercetate și a tehnologiilor moderne în construcția și reparația infrastructurilor rutiere (drumuri, poduri). Mai mult. A devenit deja o tradiție ca studenții programului CFDP să-și efectueze stagiile de practică în cadrul acestor întreprinderi, cu angajarea ulterioară în cadrul acestora.
Universitatea Tehnică a Moldovei și implicit Facultatea Urbanism și Arhitectură se declară mândră de absolvenții săi, mulțumirile alese în cazul dat venind atât din partea decanatului FUA, cât și a administrației UTM.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.