Masă rotundă dedicată aniversării a 75 de ani de la fondarea USM, cu genericul „Medierea civilă și penală”

a-4-920×613
Foto:Simbol

Astăzi, 14 mai 2021, Departamentul Drept Procedural al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a organizat, în regim online, masa rotundă dedicată aniversării a 75 de ani de la înființarea USM, cu genericul „Medierea civilă și penală”.

La eveniment au participat reprezentanți ai mediului academic, ai organizațiilor internaționale și asociațiilor obștești, mediatori, doctoranzi, studenți, precum și alte persoane interesate. În calitate de moderatori activitatea i-a avut pe Igor Dolea, prof. univ., Directorul Institutului de Reforme Penale și pe Felicia Chifa, lectoră universitară, mediatoare, actori ce au adus un aport considerabil la dezvoltarea instituției medierii prin rezultate științifice deosebite care se bucură în prezent de valoare aplicativă, transmite usm.md.

În debutul evenimentului, participanții au fost salutați de către Serghei Brînză, prof. univ., decan al Facultății de Drept, USM și Belei Elena, conf. univ., șefa Departamentului Drept Procedural, Facultatea de Drept, care au încurajat organizarea unor astfel de activități ce pun față în față provocările realității cu care se confruntă practicienii, cu tezele de ordin teoretic existente asupra instituției medierii, precum și interesul manifestat de studenți. Totodată, aceștia și-au exprimat certitudinea că masa rotundă își va găsi continuitate în dezvoltarea unor acțiuni concrete pe tărâmul medierii, prin promovarea propunerilor de ordin legislativ, promovarea mai largă a instituției ca modalitate alternativă de soluționare a conflictelor, sporirea importanței statutului mediatorului etc.

În cadrul mesei rotunde au fost discutate următoarele subiecte relaționate medierii care, deși este reglementată încă din anul 2007, totuși este o instituție relativ nouă pe tărâmul juridic:
# Medierea în Republica Moldova, evoluție, perspective și provocări.
# Medierea garantată de stat. Proiectul „Accesul la Justiție în Moldova”, implementat de Millenium DPI Partners, L.L.C.
# Dezvoltarea medierii comerciale în cadrul Proiectului de implementare a Medierii și Arbitrajului Comercial implementat de către Organizația Internațională pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO);
# Medierea penală în Republica Moldova;
# Medierea familială în Republica Moldova;
# Medierea comercială în Republica Moldova ș. a.

O rundă de întrebări și răspunsuri privind instituția medierii ca modalitate de soluționare alternativă a conflictelor pe cale amiabilă a urmat spre sfârșitul evenimentului, astfel încât toți participanții au avut ocazia să se manifeste. Masa rotundă cu genericul „Medierea civilă și penală” a reprezentat un eveniment util și semnificativ în planul promovării medierii, precum și familiarizării publicului larg cu realizările existente în acest plan în momentul de față, care au fost abordate tranșant în cadrul comunicărilor.


Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente